Este dovedit faptul că persoanele care suferă de
autism au corpul calos de dimensiuni mai mici, iar între teritoriile cerebrale active există o
sincronizare scăzută. Ultimele cercetări arată că acest deficit de sincronizare este legat de deficitul de “cablare” care la rândul lui este realizat de substanţa albă a creierului, căreia aparţine şi corpul calos. Totodată, cercetătorii au observat că persoanele cu
autism folosesc mai intens partea creierului care prelucrează imagini, chiar dacă problema pe care o rezolvă nu necesită această
funcţie în mod normal.
”Gândirea umană este practic ca o reţea. Nu gândim cu un singur teritoriu al creierului nostru, ci cu ajutorul unei reţele formată din ariile cerebrale care colaborează între ele – accentul fiind pus pe colaborare. În autism “lăţimea de bandă” a reţelei este limitată, în particular la conexiunile cortexului frontal, ceea ce delimitează tipul reţelei ce poate fi utilizat”, explică Marcel Just, coautor al studiilor şi director al Carnegie Mellon's Center for Cognitive Brain Imaging.
Cu ajutorul fMRI (functional magnetic resonance imaging) s-a descoperit o sincronizare deficitară între cortexul frontal şi restul creierului. Unele părţi ale corpului calos joacă un rol important în această delimitare a sincronizării. La persoanele cu autism legăturile anatomice, măsurate prin dimensiunile substanţei albe se corelează în sens pozitiv cu legăturile funcţionale, reprezentate prin sincronizarea regiunilor cerebrale active. În plus, conexiunile funcţionale sunt mult mai deficitare la pacienţii cu autism sever. Autorii cred, că folosirea mai accentuată a vizualizării la persoanele cu autism este de fapt o adaptare pentru a compensa folosirea limitată a regiunilor frontale.
”Gândirea umană este practic ca o reţea. Nu gândim cu un singur teritoriu al creierului nostru, ci cu ajutorul unei reţele formată din ariile cerebrale care colaborează între ele – accentul fiind pus pe colaborare. În autism “lăţimea de bandă” a reţelei este limitată, în particular la conexiunile cortexului frontal, ceea ce delimitează tipul reţelei ce poate fi utilizat”, explică Marcel Just, coautor al studiilor şi director al Carnegie Mellon's Center for Cognitive Brain Imaging.
Cu ajutorul fMRI (functional magnetic resonance imaging) s-a descoperit o sincronizare deficitară între cortexul frontal şi restul creierului. Unele părţi ale corpului calos joacă un rol important în această delimitare a sincronizării. La persoanele cu autism legăturile anatomice, măsurate prin dimensiunile substanţei albe se corelează în sens pozitiv cu legăturile funcţionale, reprezentate prin sincronizarea regiunilor cerebrale active. În plus, conexiunile funcţionale sunt mult mai deficitare la pacienţii cu autism sever. Autorii cred, că folosirea mai accentuată a vizualizării la persoanele cu autism este de fapt o adaptare pentru a compensa folosirea limitată a regiunilor frontale.
