Pentru 2006 au fost prevăzute fonduri pentru 25 de transplanturi hepatice, 200 renale şi 20 de cord, a precizat prof.dr. Irinel Popescu. El a adăugat că până acum nu s-au primit banii din cauza faptului că maniera de calcul a costurilor nu este simplă şi nu a fost reglementată de CNAS.
Noua lege a transplantului de organe şi de ţesuturi, care a intrat în vigoare odată cu promulgarea pachetului legislativ privind reforma în sănătate, prevede înfiinţarea unor comisii de avizare a transplantului de la donator viu independent de echipa de transplant.
Comisia a fost necesară pentru că au apărut probleme privind traficul de organe la nivel mondial, dovedindu-se că între primitor şi donator există o relaţie materială, a menţionat prof.dr. Irinel Popescu. Prin această comisie, echipa de transplant este protejată în ceea ce priveşte traficul de organe, a reliefat preşedintele Romtransplant, adăugând că aspectele etice şi avizele pentru transplant revin în sarcina acestei comisii.
Componenţa comisiei nu se cunoaşte încă, însă ea va fi alcătuită din persoane independente, reprezentanţi ai MS şi probabil ai Bisericii Ortodoxe Române. "Noua lege aduce unele reglementări de detaliu faţă de cea din 1998 şi era necesară pentru că trebuie să se alinieze prevederilor UE prin calitatea celulelor şi ţesuturilor întrucât există anumite condiţii de prelevare, stocare şi transport. (Rompres)