
Tumoră de şapte kilograme extirpată de medicii timişoreni
Chirurgii Spitalului Municipal Timişoara au
extirpat, luni, o tumoră în greutate de
7 kilograme, din zona splinei unui bărbat. ªeful Clinicii de Chirurgie
Generală de Urgenţă, prof. Vladimir
Fluture, a precizat că tumora îi ocupase bolnavului întreg abdomenul,
deplasându-i toate organele interne, ceea ce i-a provvocat scăderea excesivă în greutate, acesta
cântărind doar 30 de kilograme, deoarece nu se mai putea hrăni în ultimele două
uni. Intervenţia a durat patru ore şi a avut un grad
înalt de dificultate, deoarece exista riscul producerii unor hemoragii
intraoperatorii.
Acum, pacientul de 56 de ani este
internat la secţia de anestezie şi terapie intensivă a Spitalului Municipal,
pentru recuperare. (Rompres)