Neil Huband, purtător de cuvânt al profesorului Butler, a precizat miercuri dimineaţă că decizia nu va fi luată imediat de comisie: "Nici o decizie nu este iminentă şi vor trece luni, cel puţin, înainte ca operaţia să poată avea loc".
Termenul de gândire al comisiei de etică ar putea ajunge până la 60 de zile, anunţase duminică doctorul Michael Pegg, preşedintele său.
În prezent, doi pacienţi din lume au beneficiat de un transplant parţial de faţă: Isabelle Dinoire, în Franţa, în noiembrie 2005, şi Li Guoxing, un ţăran chinez de 30 de ani desfigurat de un urs, în aprilie.
Dacă Royal Free Hospital va realiza această operaţie, el va devansa echipa profesorului Maria
Siemionow din Cleveland, Ohio (SUA), care a obţinut aprobarea autorităţilor medicale americane în octombrie 2004, însă nu a reuşit încă să aleagă pacientul potrivit. (Rompres)