De fapt, trebuie spus că bogaţii riscă mai puţin să moară din cauza accidentelor datorate bărcilor scumpe decât a celor în care sunt implicate avioane scumpe. Să călătoreşti cu avionul privat s-ar putea să fie un lux ultim, însă s-a dovedit că este mult mai puţin riscant să călătoreşti cu un avion obişnuit. Cântăreaţa de rythm&blues Aaliyah, senatorul Paul Wellstone şi John Walton, moştenitorul Wal-Mart, au pierit în timp ce călătoreau cu avioane particulare. Accidentul în care şi-a pierdut viaţa jucătorul de golf Payne Stewart şi alte patru persoane, în 1994, a fost în mod special înfricoşător: avionul Learjet în care aceştia se aflau s-a depresurizat, ocupanţii s-au sufocat şi au îngheţat, iar aparatul de zbor şi-a continuat încă 1.500 de mile zborul pe pilotul automat, după care s-a zdrobit prăbuşindu-se pe un câmp din Dakota de Sud.
Pentru cei bogaţi, un pericol şi mai mare intervine atunci când aceştia îşi conduc propriile avioane. Un astfel de hobby scump l-a costat viaţa pe cântăreţul country John Denver, atunci când acesta a apăsat pe pedala greşită. De asemenea, John Kennedy Jr, soţia sa şi sora soţiei sale şi-au pierdut viaţa atunci când avionul cu un singur motor condus de Kennedy a plonjat în apele de la Martha's Vineyard. Deşi nu a putut fi determinată cauza accidentului, speculaţiile vorbesc de faptul că John avea o rană la un picior dintr-un accident anterior. Evident, familia Kennedy are propria sa categorie de risc. Unii chiar se întreabă dacă membrii în viaţă se mai pot asigura, având în vedere căderile de pe poduri (Teddy), intrării în copaci în timp ce jucau fotbal pe schiuri (Michael), drogurile (David, Christina Onassis), accidentele de avion (Joseph Jr., Kathleen, Alexander Onassis, şi din nou Teddy) şi asasinatele (John şi Robert). Soarta acestor oameni a fost tragică, însă nu este tipul de soartă care i-ar putea îngrijora pe membrii clasei mijlocii.
Dacă supravieţuieşti pentru a plăti cecul, poţi muri încercând să scapi de paparazzi (asemenea prinţesei Diana), de mâna unui servitor gelos pe ceilalţi servitori ai tăi (bankerul Edmund Safra), datorită preşedintelui fan clubului tău (cântăreaţa Elena), a unui nebun (John Lennon), a unui moştenitor nerăbdător (familia regală a Nepalului), datorită unui lifting facial (autoarea Olivia Goldsmith), în Porsche-le tău în timpul unei curse (jucătorul de basket Bobby Phills), în timp ce urmăreşti un record cu barca rapidă (Stefano Casiraghi, soţul prinţesei Caroline de Monaco), în timp ce îţi conduci iahtul (Dennis Wilson de la Beach Boys), din cauza rănilor suferite în timpul unui dresaj (Cristopher Reeve), într-un episod violent în cadrul unui film (Bruce Lee), în calitate de fost vicepreşedinte făcând dragoste cu amanta (Nelson Rockefeller) sau de o boală care o să-ţi poarte numele (jucătorul de baseball Lou Gehrig).
Având în vedere natura din ce în ce mai pronunţat democratică a jocului, este posibil ca persoanele din clasa de mijloc şi directorii firmelor să mai fie ocazional loviţi în timpul jocului de golf. Foarte puţini dintre aceştia cad însă victimele unor sporturi mai exclusiviste cum ar fi ski-ul neconvenţional, care a ucis 25 de persoane în Alpii Francezi în acest an, curselor cu iahturi, călătoriilor în baloane cu aer cald sau în încercarea de a stabili mai multe recorduri de viteză cu diferite categorii de vehicule.
Problema de a avea mai mulţi bani decât judecată a împins statisticile fatalităţilor în lumea călătoriilor cu costuri mari. Având în vedere că o ascensiune până în vârful muntelui Everest costă 40.000 de dolari, potrivit Los Angeles Times, ne aşteptăm ca nicio persoană care primeşte ajutorul de şomaj să nu se fi aflat printre cele 20 persoane care şi-au pierdut viaţa în acest mod, în sezonul trecut.
În mod similar, în timp ce săracii Africii sunt uneori mâncaţi de animalele sălbatice, numai în safari care îi reunesc pe prosperii altor continente prezintă riscul de a fi ucis de lei sau călcat în picioare de hipopotam, acesta din urmă ucigând în mod surprinzător mai multe persoane decât alte animale mari.
Următoarea frontieră pentru o moarte extravagantă este, bineînţeles, zborul în spaţiu. Sir Richard Branson face în mod obişnuit rezervări pe naveta sa Virgin Galactic, care promite "primul zbor în spaţiu la preţuri rezonabile", începând poate cu 2008, la preţul "rezonabil", în acest context, de 200.000 de euro. Să sperăm că va fi vorba de o călătorie dus-întors. (Rompres)