Prof. dr. Mircea Diculescu s-a referit şi la faptul că s-a redus frecvenţa ulcerelor duodenale în favoarea refluxului gastroesofagian, în condiţiile în care stilul de viaţă occidental se practică tot mai mult, oamenii abordând din ce în ce mai des fast-food-urile, în loc să consume mâncarea tradiţională. Există riscul ca prin apariţia cu frecvenţă mare a refluxului gastroesofagian să crească şi frecvenţa cancerului esofagian în România, a subliniat prof. dr. Diculescu.
În condiţiile modificării patologiei, diagnosticul precoce este foarte important în stadiul de afecţiune precanceroasă, tocmai pentru a evita eventualele cancere, a subliniat specialistul. În acest sens, colonoscopia este foarte importantă pentru a determina eventualii polipi beningni, dar care în ani se pot transforma în cancer. Prin endoscopie se pot rezeca polipii şi să se intre în normal, a explicat prof. dr. Diculescu, adăugând că a crescut foarte mult cancerul colono-rectal în ultimii 10 ani, la bărbaţi în special, trecând pe locul doi, de pe locul patru-cinci.
În patologia oncologică, cel puţin la bărbaţi, după cancerul pulmonar, pe următoarele cinci locuri se află cancerele de colon, ficat, stomac, colecist, care, cumulate, depăşesc cu mult cancerul pulmonar, a evidenţiat prof. dr. Diculescu.
El a subliniat că manifestarea ştiinţifică este dedicată omului bolnav cu afecţiuni digestive, pentru care specialiştii încearcă să perfecţioneze tehnicile, astfel încât să se alinieze standardelor internaţionale.
În legătură cu noutăţile legate de tehnici, prof. dr. Diculescu afirmră că tehnicile endoscopice, aplicabile în întreaga lume, dar şi la noi în ţară, sunt prezente în cadrul manifestării, având în vedere faptul că sunt foarte importante pentru acurateţea diagnosticului într-o mare varietate de afecţiuni gastrointestinale.
Manifestarea s-a bucurat de prezenţa unor prestigioase personalităţi din ţară şi de peste hotare - prof. dr. Carol Stanciu, prof. dr. Oliviu Pascu, prof. dr. Alexandru Oproiu, prof. dr. Mircea Grigorescu, prof. dr. Mircea Diculescu, prof. dr. Ioan Scorea, prof. dr. W. Kruis, prof. dr. R. Kiesslich, prof. dr. F. Nellis, prof. dr. P. Portincassa. (Rompres)