Potrivit directorului unităţii, care a mărturisit că nu a primit, încă, ordinul de numire la conducerea interimară a spitalului, urmează să se stabilească dacă se vor face noi angajări, în funcţie de noua structură pe care o va avea unitatea sanitară.
Doctorul Corneliu Neagoe, unul dintre medicii care trebuie să iasă la pensie, a afirmat că, pentru el, noile prevederi legislative îl avantajează, pentru că intenţiona să se pensioneze şi să lucreze în domeniul privat, dar nu avea încă 65 de ani.
"Până acum, exista o lege specială, care prevedea că medicii nu au dreptul să se pensioneze decât la 60 de ani, femeile, şi la 65 de ani, bărbaţii.", a adăugat doctorul. El crede că femeile medic sunt nedreptăţite prin obligarea lor de a ieşi la pensie la 57 de ani.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Constanţa are în prezent peste 1.400 de paturi, iar numărul medicilor care lucrează în instituţie este de peste 300. (Rompres)