Directorul spitalului "Louis Þurcanu", Mihai Gafencu, a precizat pentru ROMPRES cã situaţia prezentatã în raportul întocmit de Mintal Disabilities Rights nu corespunde realitãţii, autorii dând dovadã de incorectitudine şi rea voinţã, urmãrindu-se crearea unei imagini nefavorabile României, în pragul integrãrii Uniunii Europene.
Gafencu susţine cã americanii au lucrat total neprofesionist. Aceştia au ajuns în spital într-o sâmbãtã dupã amiaza şi au fost conduşi prin secţii de cãtre o infirmierã de la care "au cules" şi informaţiile pentru documentare, dar au confundat secţiile.
"Nu am fost contactat de nimeni din aceastã organizaţie. Ei au confundat secţia de recuperare nutriţionalã-distrofici, pe care au vizitat-o, cu cea de neuropsihiatrie infantilã, despre care au scris", a declarat Gafencu.
ªeful spitalului timişorean considerã cã raportul a fost deliberat conceput ca denigrator, deoarece secţia de neuropsihiatrie infantilã este una modernã, cu dotãri la standarde occidentale, iar copiii nu sunt maltrataþi, ci sunt îngrijiţi de personal calificat.
În secţia de recuperare nutriţionalã-distrofici sunt internaţi 59 de copii, din care 12 sunt abandonaţi, de aceştia îngrijindu-se 3 medici, 7 asistente şi 10 infirmiere.
Mihai Gafencu a anunţat cã-i va pedepsi pe cei care au contribuit la denigrarea imaginii spitalului şi, implicit, a României.
"Infirmierei care a permis accesul reprezentanţilor asociaţiei americane în spital, confundând secţiile, i s-a întocmit referat pentru cã nu mi-a cerut acceptul, am fãcut un memoriu la Ministerul Sãnãtãţii, în calitate de preşedinte al Fundaţiei "Salvaţi Copiii" voi lua atitudine, iar faţã de organizaţia americanã vom lua poziţia care se impune", a conchis Gafencu. (Rompres)