Medicina de
familie este o specialitate interdisciplinară cu un specific aparte. Este
medicina de prim contact, către care accesibilitatea pacienţilor este practic
neîngrădită. Este specialitatea care se
ocupă atât de individul sănătos cât şi de cel bolnav. Este specialitatea care
permite pacienţilor intrarea în sistemul de servicii medicale. Medicul de familie este cel care
coordonează atitudinea diagnostică si terapeutică globală, centrată pe pacient,
nu pe boală. MF se ocupă
de pacient în contextul familiei şi a comunităţii din care acesta face parte.
Toate aceste caracteristici conferă medicinei de familie conotaţii speciale. Ea nu este medicina celor avuţi, a celor ce-şi pot permite servicii medicale în clinici private de lux. De cele mai multe ori este medicina celor mulţi, a celor care având resurse financiare limitate, au totuşi dreptul la sănătate. Acest aspect determină realitatea că Medicina de Familie nu poate funcţiona optim, cel puţin acum în România, în afara relaţiei contractuale cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Pe de altă parte, sistemul de servicii medicale din România, se bazează în cea mai mare parte tot pe Casa de Asigurări de Sănătate. Ce putem spune despre CNAS? Ea colectează fonduri de la populaţie si trebuie să cumpere servicii medicale conform necesităţilor pacienţilor. Care este problema majoră? Fondurile colectate de CNAS sunt total insuficiente. Care este soluţia (folosită, de altfel, şi de statele cu posibilităţi mult mai mari)?? Singura soluţie este de a oferi servicii medicale de calitate cu bani puţini şi de a fi nevoită cât mai rar să ofere servicii ce presupun înaltă tehnologie care costă mult. Este limpede, deci: CNAS nu poate supravieţui fără furnizorii acestor servicii medicale eficiente şi ieftine, care sunt medicii de familie.
Am stabilit până acum că medicina de familie nu poate supravieţui fără relaţia cu casa de asigurări şi că, de asemenea, CNAS nu poate supravieţui fără serviciile oferite de MF. Pare a fi o relaţie perfectă de interdependenţă, posibil reciproc avantajoasă. Casa de asigurări are interesul să rezolve cea mai mare parte a problemelor cu bani puţini, prin servicii din ce în ce mai bune, oferite de medicii de familie. Medicii de familie trăiesc de pe urma meseriei lor, deci au interesul să lucreze bine, pentru a fi competitivi. Casa de asigurări are interesul să dezvolte cabinetele de medicina de familie, să încurajeze activitatea acestora, ca pilon de bază a sistemului. Medicul de familie are interesul de a oferi servicii cât mai bune pentru a avea pacienţi şi pentru a câştiga bani mai mulţi.
După cum vedem, premisele sunt perfecte pentru a exista relaţii cel puţin armonioase între părţile contractante. Interesul reciproc este evident, căi alternative optime nu prea există deocamdată. Ce afectează oare această armonie, ce denaturează sensul acestei logice dependenţe reciproce?
Problema esenţială, care explică toate disfuncţionalităţile trecute, prezente şi probabil, viitoare, dintre cabinetele de medicină de familie şi Casa de Asigurări de Sănătate, este aceea că sunt legate printr-un contract cel puţin atipic. Prin atipic vreau să se înţeleagă că nu este vorba de un contract real, care ar presupune două părţi care decid împreună care sunt obligaţiile şi drepturile fiecărei părţi. De ce atipic?
In primul rând, Contractul - Cadru şi Normele de aplicare ale acestuia sunt impuse prin Hotărâre de guvern, fără ca medicii de familie să aibă dreptul legal la negociere (Colegiul Medicilor are doar rol consultativ, Asociaţiile Profesionale sunt invitate uneori din politeţe). Este un contract în care putere de decizie are o singura parte.!!
În al doilea rând, este un contract atipic, pentru că este vorba de un cumpărător unic al serviciilor medicale oferite de medicii de familie. Poziţia de monopol, de cumpărător unic, conferă Casei de Asigurări o poziţie de forţă pe care nu de puţine ori a folosit-o, ştiut fiind că medicii de familie sunt dependenţi de contractul cu Casa de Asigurări.
Care ar fi soluţiile pentru a ieşi din aceasta relaţie contractuala inechitabilă care creează nemulţumiri permanente din partea medicilor de familie? Cea mai corectă şi de dorit soluţie ar fi aceea în care ambele părţi recunosc dependenţa reciprocă şi îşi acordă sprijin pentru a rezolva cea mai mare parte a problemelor de sănătate ale populaţiei. În acest sens, ambele părţi contractante ar avea drept la negociere, ambele ar fi dornice să ofere şi, respectiv, să plătească servicii tot mai bune şi mai diverse, conform competenţelor medicilor.
O altă soluţie, nici ea de lepădat, ar fi aceea în care Casele de Asigurări ar fi obligate să lucreze în regim concurenţial (această modalitate se practică in alte parţi). Atât medicii, cât si pacienţii ar avea posibilitatea de a alege Casa de Asigurări cu care să încheie contract, în funcţie de ceea ce oferă respectiva Casă de Asigurări, ca plată pentru medici, ca servicii pentru pacienţi. Piaţa ar hotărî ce Casă de Asigurări ar supravieţui, ce servicii se pot oferi, ce bani pot cere medicii.
O a treia soluţie, de data asta nu tocmai convenabilă sistemului, ar fi desprinderea medicilor de familie din acest contract unilateral şi iniţierea unei practici independente, sau în contract cu case private de asigurări. Această soluţie ar crea însă dezechilibre sistemului, nesiguranţă, cel puţin in primele etape, pentru medicii de familie. Ar afecta totodată sensul social al medicinii de familie şi ar sufoca rapid Sistemul Naţional de Asigurări de Sănătate.
Cine ar avea de câştigat de pe urma unei relaţii contractuale normale, negociate, legale, armonioase, bazate pe respect şi pe recunoaşterea interesului reciproc dintre Casa de Asigurări si medicina de familie? În primul rând pacienţii şi întreg sistemul de servicii medicale din România.
Cine ar avea de pierdut dacă se perpetuează acest fel de contract atipic, dacă se continuă sistemul de menţinere a cabinetelor de medicina de familie la limita subzistenţei? În primul rând beneficiarii, plătitorii, adică pacienţii. În al doilea rând, şi la fel de important, ar pierde medicii de familie şi Casele de Asigurări de Sănătate în egală măsură.
Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti – Ilfov
Vicepreşedinte
Toate aceste caracteristici conferă medicinei de familie conotaţii speciale. Ea nu este medicina celor avuţi, a celor ce-şi pot permite servicii medicale în clinici private de lux. De cele mai multe ori este medicina celor mulţi, a celor care având resurse financiare limitate, au totuşi dreptul la sănătate. Acest aspect determină realitatea că Medicina de Familie nu poate funcţiona optim, cel puţin acum în România, în afara relaţiei contractuale cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Pe de altă parte, sistemul de servicii medicale din România, se bazează în cea mai mare parte tot pe Casa de Asigurări de Sănătate. Ce putem spune despre CNAS? Ea colectează fonduri de la populaţie si trebuie să cumpere servicii medicale conform necesităţilor pacienţilor. Care este problema majoră? Fondurile colectate de CNAS sunt total insuficiente. Care este soluţia (folosită, de altfel, şi de statele cu posibilităţi mult mai mari)?? Singura soluţie este de a oferi servicii medicale de calitate cu bani puţini şi de a fi nevoită cât mai rar să ofere servicii ce presupun înaltă tehnologie care costă mult. Este limpede, deci: CNAS nu poate supravieţui fără furnizorii acestor servicii medicale eficiente şi ieftine, care sunt medicii de familie.
Am stabilit până acum că medicina de familie nu poate supravieţui fără relaţia cu casa de asigurări şi că, de asemenea, CNAS nu poate supravieţui fără serviciile oferite de MF. Pare a fi o relaţie perfectă de interdependenţă, posibil reciproc avantajoasă. Casa de asigurări are interesul să rezolve cea mai mare parte a problemelor cu bani puţini, prin servicii din ce în ce mai bune, oferite de medicii de familie. Medicii de familie trăiesc de pe urma meseriei lor, deci au interesul să lucreze bine, pentru a fi competitivi. Casa de asigurări are interesul să dezvolte cabinetele de medicina de familie, să încurajeze activitatea acestora, ca pilon de bază a sistemului. Medicul de familie are interesul de a oferi servicii cât mai bune pentru a avea pacienţi şi pentru a câştiga bani mai mulţi.
După cum vedem, premisele sunt perfecte pentru a exista relaţii cel puţin armonioase între părţile contractante. Interesul reciproc este evident, căi alternative optime nu prea există deocamdată. Ce afectează oare această armonie, ce denaturează sensul acestei logice dependenţe reciproce?
Problema esenţială, care explică toate disfuncţionalităţile trecute, prezente şi probabil, viitoare, dintre cabinetele de medicină de familie şi Casa de Asigurări de Sănătate, este aceea că sunt legate printr-un contract cel puţin atipic. Prin atipic vreau să se înţeleagă că nu este vorba de un contract real, care ar presupune două părţi care decid împreună care sunt obligaţiile şi drepturile fiecărei părţi. De ce atipic?
In primul rând, Contractul - Cadru şi Normele de aplicare ale acestuia sunt impuse prin Hotărâre de guvern, fără ca medicii de familie să aibă dreptul legal la negociere (Colegiul Medicilor are doar rol consultativ, Asociaţiile Profesionale sunt invitate uneori din politeţe). Este un contract în care putere de decizie are o singura parte.!!
În al doilea rând, este un contract atipic, pentru că este vorba de un cumpărător unic al serviciilor medicale oferite de medicii de familie. Poziţia de monopol, de cumpărător unic, conferă Casei de Asigurări o poziţie de forţă pe care nu de puţine ori a folosit-o, ştiut fiind că medicii de familie sunt dependenţi de contractul cu Casa de Asigurări.
Care ar fi soluţiile pentru a ieşi din aceasta relaţie contractuala inechitabilă care creează nemulţumiri permanente din partea medicilor de familie? Cea mai corectă şi de dorit soluţie ar fi aceea în care ambele părţi recunosc dependenţa reciprocă şi îşi acordă sprijin pentru a rezolva cea mai mare parte a problemelor de sănătate ale populaţiei. În acest sens, ambele părţi contractante ar avea drept la negociere, ambele ar fi dornice să ofere şi, respectiv, să plătească servicii tot mai bune şi mai diverse, conform competenţelor medicilor.
O altă soluţie, nici ea de lepădat, ar fi aceea în care Casele de Asigurări ar fi obligate să lucreze în regim concurenţial (această modalitate se practică in alte parţi). Atât medicii, cât si pacienţii ar avea posibilitatea de a alege Casa de Asigurări cu care să încheie contract, în funcţie de ceea ce oferă respectiva Casă de Asigurări, ca plată pentru medici, ca servicii pentru pacienţi. Piaţa ar hotărî ce Casă de Asigurări ar supravieţui, ce servicii se pot oferi, ce bani pot cere medicii.
O a treia soluţie, de data asta nu tocmai convenabilă sistemului, ar fi desprinderea medicilor de familie din acest contract unilateral şi iniţierea unei practici independente, sau în contract cu case private de asigurări. Această soluţie ar crea însă dezechilibre sistemului, nesiguranţă, cel puţin in primele etape, pentru medicii de familie. Ar afecta totodată sensul social al medicinii de familie şi ar sufoca rapid Sistemul Naţional de Asigurări de Sănătate.
Cine ar avea de câştigat de pe urma unei relaţii contractuale normale, negociate, legale, armonioase, bazate pe respect şi pe recunoaşterea interesului reciproc dintre Casa de Asigurări si medicina de familie? În primul rând pacienţii şi întreg sistemul de servicii medicale din România.
Cine ar avea de pierdut dacă se perpetuează acest fel de contract atipic, dacă se continuă sistemul de menţinere a cabinetelor de medicina de familie la limita subzistenţei? În primul rând beneficiarii, plătitorii, adică pacienţii. În al doilea rând, şi la fel de important, ar pierde medicii de familie şi Casele de Asigurări de Sănătate în egală măsură.
Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti – Ilfov
Vicepreşedinte
