La prepararea hranei trebuie să se aibă în vedere separarea cărnii crude de cea prelucrată termic sau de alimentele care sunt gata de consumat, nu trebuie să se folosească acelaşi cuţit sau instrument de tăiat pentru a pregăti carnea crudă şi alimentele ce sunt gata de consumat.
Între operaţiile de manipulare a alimentelor crude şi a celor preparate termic trebuie să spălăm mâinile şi nu trebuie pusă carnea prelucrată termic pe aceeaşi farfurie sau suprafaţă pe care a fost aşezată înainte de a fi prelucrată termic. Toate alimentele provenite de la păsări, inclusiv ouăle, trebuie prelucrate termic cu atenţie. Gălbenuşurile nu trebuie să fie lichide sau să se prelingă.
Virusurile gripale sunt distruse prin prelucrarea termică (adică prin căldură), cu condiţia ca temperatura la care se prelucrează carnea de pasăre să fie mai mare de 70 de grade Celsius. Înainte de a fi manipulate şi prelucrate termic, ouăle trebuie spălate cu apă şi săpun, iar după aceea şi mâinile. Nu trebuie folosite ouă fierte moi sau crude în alimente care nu vor fi prelucrate termic. După manipularea păsărilor sau ouălor crude, mâinile trebuie spălate, atent, cu apă şi săpun, precum şi toate suprafeţele şi instrumentele folosite. (Rompres)