Cifrele sunt îngrijorătoare şi în privinţa adulţilor şi chiar în rândul personalului medical, care, cel puţin teoretic, ar trebui să conştientizeze mai mult efectele negative ale fumatului. Astfel, conform unui studiu realizat de Direcţia de Sănătate Publică Sălaj pe un eşantion de 346 de persoane care lucrează în sistemul medical sălăjean, 30% dintre cei chestionaţi fumează zilnic sau cel puţin ocazional, în timp ce 11% sunt foşti fumători. Pe sexe, 41% dintre bărbaţii din sistemul medical chestionaţi spun că fumează zilnic şi 11% ocazional, în timp ce ponderea femeilor care fumează zilnic este de 16%, şi de 8% ocazional.
Statisticile realizate în Sălaj relevă faptul că şi ponderea bolilor care pot fi cauzate de fumat este în creştere, pe primul loc situându-se hipertensiunea arterială, cu o incidenţă de 9,67%, urmată de cardiopatie ischemică, cu 4,11%.
În cadrul proiectului "Fără fumuri", în perioada premergătoare Zilei Mondiale Fără Tutun, în judeţul Sălaj vor fi organizate întreceri sportive, o masă rotundă tematică, precum şi un marş anti-tutun, la care vor paticipa elevi, profesori şi diverşi voluntari. (Rompres)