Nu toate „armele” biologice sunt la fel de periculoase.
Agenţii biologici sunt incluşi în trei mari categorii, de la A la C, cei din
grupa A fiind consideraţi cei mai
puternici. Microbii care fac parte din acest grup au anumite caracteristici
care le determină să reprezinte un pericol public: se multiplică foarte uşor,
sunt foarte rezistenţi şi ucid tot ce găsesc în cale. Unul dintre
microorganismele cele mai de temut este antraxul,
care a stârnit deja de mult timp atenţia presei.
Antraxul este cea mai „reuşită” armă biologică. Sporii de antrax se produc foarte uşor şi sunt foarte rezistenţi, iar dacă o persoană ajunge să îi inhaleze, tratamentul antibiotic poate avea efect numai dacă este administrat în primele 48 de ore.
Se pare că o echipă de cercetători de la laboratorul lui Vince Fischetti din cadrul Universităţii Rockefeller a reuşit totuşi să găsească o armă împotriva acestei bacterii criminale. Ei au descoperit o proteină care nu numai că ar putea prelungi perioada în care antibioticul mai poate fi administrat şi este eficient, dar care ar putea fi utilizată şi pentru sterilizarea suprafeţelor contaminate.
Toate bacteriile, inclusiv Bacillus anthracis, au „prădători” naturali, bacteriofagele. Aşa cum virusurile infectează oamenii, bacteriofagele infecteză bacteriile. Bacteriofagele se folosesc de anumite proteine speciale, denumite lizine, cu ajutorul cărora invadează organismul gazdă şi îl distrug. Cercetătorii de la Rockefeller au reuşit să identifice una dintre aceste lizine deja în 2004, denumită PlyG, despre care s-a crezut că va putea fi folosită pentru tratamentul persoanelor şi animalelor infectate cu antrax. Acum aceaşi echipă de cercetători au descoprit o a doua lizină, PlyPH, care se pare că este dotată cu nişte proprietăţi specifice care o fac să devină nu numai un agent terapeutic eficient dar şi un agent dezinfectant puternic care ar putea fi folosit pentru decontaminarea suprafeţelor din clădiri cât şi a echipamentelor militare.
Noua lizină deţine de anumite caracteristici foarte avantajoase. Majoritatea lizinelor devin active doar când ajung într-un mediu corespunzător, adică cu un pH în jur de 6-7, astfel ele pot fi eficiente în circulaţia sanguină dar nu şi în alte condiţii de mediu. PlyPH îşi poate exercita efectul într-un interval de pH foarte larg, de la mai puţin de 4 până la un pH de 8 sau mai mult. Nici nu se cunoştea până acum o altă enzimă cu acţiune litică care să aibă asemena proprietăţi avantajoase. Pe de altă parte enzima PlyPH este şi înalt specifică speciei de antrax, celelalte bacterii rămânând intacte sub acţiunea ei. Acest lucru ar însemna un avantaj important, ştiut fiind faptul că multe antibiotice distrug şi speciile de bacterii nepatogene sau chiar benefice. Având în vedere specificitatea enzimei pentru antrax, şansele ca bacteria să devină rezistentă la tratament, aşa cum se întâmplă cu mulţi agenţi antimicrobiali, sunt foarte mici.
„Niciodată nu a fost sesizat până acum rezistenţă bacteriană faţă de lizine”, spune Fischetti, conducătorul studiului. PlyPH şi PlyG sunt cele mai specifice lizine vreodată descoperite, au conchis autorii exprimând speranţa ca proteina descoperită de ei în asociere cu o substanţă netoxică descoperită recent de un grup de cercetători din California să fie capabilă să distrugă toate sporile de antrax cu care intră în contact în doar câteva minute. Soluţia combinată va putea fi folosită pentru decontaminarea clădirilor, a echipamentelor de transport, a hainelor şi chiar a pielii, oferind o modalitate uşoară şi de siguranţă pentru stoparea răspândirii antraxului în public.
Antraxul este cea mai „reuşită” armă biologică. Sporii de antrax se produc foarte uşor şi sunt foarte rezistenţi, iar dacă o persoană ajunge să îi inhaleze, tratamentul antibiotic poate avea efect numai dacă este administrat în primele 48 de ore.
Se pare că o echipă de cercetători de la laboratorul lui Vince Fischetti din cadrul Universităţii Rockefeller a reuşit totuşi să găsească o armă împotriva acestei bacterii criminale. Ei au descoperit o proteină care nu numai că ar putea prelungi perioada în care antibioticul mai poate fi administrat şi este eficient, dar care ar putea fi utilizată şi pentru sterilizarea suprafeţelor contaminate.
Toate bacteriile, inclusiv Bacillus anthracis, au „prădători” naturali, bacteriofagele. Aşa cum virusurile infectează oamenii, bacteriofagele infecteză bacteriile. Bacteriofagele se folosesc de anumite proteine speciale, denumite lizine, cu ajutorul cărora invadează organismul gazdă şi îl distrug. Cercetătorii de la Rockefeller au reuşit să identifice una dintre aceste lizine deja în 2004, denumită PlyG, despre care s-a crezut că va putea fi folosită pentru tratamentul persoanelor şi animalelor infectate cu antrax. Acum aceaşi echipă de cercetători au descoprit o a doua lizină, PlyPH, care se pare că este dotată cu nişte proprietăţi specifice care o fac să devină nu numai un agent terapeutic eficient dar şi un agent dezinfectant puternic care ar putea fi folosit pentru decontaminarea suprafeţelor din clădiri cât şi a echipamentelor militare.
Noua lizină deţine de anumite caracteristici foarte avantajoase. Majoritatea lizinelor devin active doar când ajung într-un mediu corespunzător, adică cu un pH în jur de 6-7, astfel ele pot fi eficiente în circulaţia sanguină dar nu şi în alte condiţii de mediu. PlyPH îşi poate exercita efectul într-un interval de pH foarte larg, de la mai puţin de 4 până la un pH de 8 sau mai mult. Nici nu se cunoştea până acum o altă enzimă cu acţiune litică care să aibă asemena proprietăţi avantajoase. Pe de altă parte enzima PlyPH este şi înalt specifică speciei de antrax, celelalte bacterii rămânând intacte sub acţiunea ei. Acest lucru ar însemna un avantaj important, ştiut fiind faptul că multe antibiotice distrug şi speciile de bacterii nepatogene sau chiar benefice. Având în vedere specificitatea enzimei pentru antrax, şansele ca bacteria să devină rezistentă la tratament, aşa cum se întâmplă cu mulţi agenţi antimicrobiali, sunt foarte mici.
„Niciodată nu a fost sesizat până acum rezistenţă bacteriană faţă de lizine”, spune Fischetti, conducătorul studiului. PlyPH şi PlyG sunt cele mai specifice lizine vreodată descoperite, au conchis autorii exprimând speranţa ca proteina descoperită de ei în asociere cu o substanţă netoxică descoperită recent de un grup de cercetători din California să fie capabilă să distrugă toate sporile de antrax cu care intră în contact în doar câteva minute. Soluţia combinată va putea fi folosită pentru decontaminarea clădirilor, a echipamentelor de transport, a hainelor şi chiar a pielii, oferind o modalitate uşoară şi de siguranţă pentru stoparea răspândirii antraxului în public.
