Corticosteroizii nu
cresc rata de supravieţuire a pacienţilor cu sindrom de detresă
respiratorie a adultului (ARDS), conform rezultatelor noului studiu clinic
randomizat, multicentric: Late Steroid
Rescue Study, realizat de către cercetătorii de la ARDS Clinical Research
Network of the National Heart, Lung, and Blood Institute (NHLBI) şi publicat în
revista New England Journal of Medicine. Studiul a fost iniţiat pentru evaluarea
eficacităţii dozelor
moderate de steroizi administate bolnavilor cu ARDS,
începând din ziua a şaptea de la debutul afecţiunii.
ARDS este o boală respiratorie acută severă, potenţial fatală, care afectează circa 150.000 de persoane din Statele Unite în fiecare an. Afecţiunea se dezvoltă la persoane care suferă de alte boli sau infecţii severe (pneumonii, stări septice) sau care au suferit injurii grave, în urma cărora apare un edem pulmonar sever cu insuficienţă respiratorie acută. Mortalitatea în ARDS se estimează la 30-50%.
„Când şi cum să administrăm steroizii în ARDS a fost o întrebare importantă şi s-a menţinut a fi o continuă preocupare a medicilor din secţiile de terapie intensivă”, spune dr.Elizabeth G. Nabel, directorul NHLBI. „De acum încolo vom avea la dispoziţie mai multe informaţii despre eficienţa acestei terapii, care vor ajuta medicii practicieni în luarea unor decizii mai promte şi mai sigure în asemena situaţii grave”.
Nu există un tratament specific în ARDS. Primordială este asigurarea oxigenării adecvate a sângelui până când plămânul îşi poate relua funcţionarea normală. Pacienţii sunt internaţi în secţiile de terapie intensivă pentru a putea beneficia de suport ventilator mecanic şi asiguarea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic. Anumiţi pacienţi se recuperează şi revin la starea normală în curs de o săptămână în timp ce alţii au nevoie de ventilaţie mecanică perioade îndelungate de timp, cu riscul de a dezvolta alte complicaţii severe din cauza utilizării ventilatoarelor şi a celelaltor dispozitive.
Fiindcă ARDS a fost interpretat în cadrul unei inflamaţii pulmonare, mult timp s-a crezut că mici sau moderate doze de steroizi ar putea îmbunătăţii starea bolnavilor. Au existat şi anumite studii clinice restrânse care au sugerat că o doză moderată de steroizi administrată după primele 7 zile de la debutul ARDS îmbunătăţeşte funcţia pulmonară şi creşte rata de supravieţuire a bolnavilor.
Noul studiu, început în 1997, a inclus 180 de presoane cu ARDS din 25 de spitale din Statele Unite, care au fost ventilaţi mecanic timp de o perioadă de 7-28 de zile şi care au primit doze moderate de metilprednisolon iv. sau placebo, pacienţii fiind urmăriţi timp de 180 de zile.
Nu s-a decelat nici o diferenţă între rata de mortalitate la 60 respectiv 180 de zile de la debutul bolii printre membrii celor două grupuri, adică la cei care au fost trataţi cu metilprednisolon şi la cei care au primit placebo. Din contră, s-a observat o creştere significantă a ratei de mortalitate atât la 60 cât şi la 180 de zile la un mic subgrup de bolnavi la care s-a început administrarea steroizilor după 2 săptămâni de la debutul ARDS.
S-au înregistrat totuşi şi câteva beneficii precoce ale corticoterapiei în sensul în care bolnavii trataţi cu steroizi au putut fi detubaţi şi lăsaţi fără suport ventilator mecanic mai devreme decât ceilalţi pacienţi (14 zile comparativ cu 27 de zile). Totodată nu s-au constatat efectele adverse bine cunoscute ale corticoterapiei de genul apariţiei altor infecţii din cauza depresiei sistemului imunitar.
În schimb, bolnavii trataţi cu metilprednisolon au necesitat în mai mare măsură reînceperea ventilaţiei mecanice decât pacienţii care au primit placebo (28% versus 9%) şi un număr mai mare de bolnavi din primul grup a dezvoltat complicaţii neuro—musculare de genul atrofiei musculare severe, care au necesitat metode de reabilitare de lungă durată.
ARDS este o boală respiratorie acută severă, potenţial fatală, care afectează circa 150.000 de persoane din Statele Unite în fiecare an. Afecţiunea se dezvoltă la persoane care suferă de alte boli sau infecţii severe (pneumonii, stări septice) sau care au suferit injurii grave, în urma cărora apare un edem pulmonar sever cu insuficienţă respiratorie acută. Mortalitatea în ARDS se estimează la 30-50%.
„Când şi cum să administrăm steroizii în ARDS a fost o întrebare importantă şi s-a menţinut a fi o continuă preocupare a medicilor din secţiile de terapie intensivă”, spune dr.Elizabeth G. Nabel, directorul NHLBI. „De acum încolo vom avea la dispoziţie mai multe informaţii despre eficienţa acestei terapii, care vor ajuta medicii practicieni în luarea unor decizii mai promte şi mai sigure în asemena situaţii grave”.
Nu există un tratament specific în ARDS. Primordială este asigurarea oxigenării adecvate a sângelui până când plămânul îşi poate relua funcţionarea normală. Pacienţii sunt internaţi în secţiile de terapie intensivă pentru a putea beneficia de suport ventilator mecanic şi asiguarea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic. Anumiţi pacienţi se recuperează şi revin la starea normală în curs de o săptămână în timp ce alţii au nevoie de ventilaţie mecanică perioade îndelungate de timp, cu riscul de a dezvolta alte complicaţii severe din cauza utilizării ventilatoarelor şi a celelaltor dispozitive.
Fiindcă ARDS a fost interpretat în cadrul unei inflamaţii pulmonare, mult timp s-a crezut că mici sau moderate doze de steroizi ar putea îmbunătăţii starea bolnavilor. Au existat şi anumite studii clinice restrânse care au sugerat că o doză moderată de steroizi administrată după primele 7 zile de la debutul ARDS îmbunătăţeşte funcţia pulmonară şi creşte rata de supravieţuire a bolnavilor.
Noul studiu, început în 1997, a inclus 180 de presoane cu ARDS din 25 de spitale din Statele Unite, care au fost ventilaţi mecanic timp de o perioadă de 7-28 de zile şi care au primit doze moderate de metilprednisolon iv. sau placebo, pacienţii fiind urmăriţi timp de 180 de zile.
Nu s-a decelat nici o diferenţă între rata de mortalitate la 60 respectiv 180 de zile de la debutul bolii printre membrii celor două grupuri, adică la cei care au fost trataţi cu metilprednisolon şi la cei care au primit placebo. Din contră, s-a observat o creştere significantă a ratei de mortalitate atât la 60 cât şi la 180 de zile la un mic subgrup de bolnavi la care s-a început administrarea steroizilor după 2 săptămâni de la debutul ARDS.
S-au înregistrat totuşi şi câteva beneficii precoce ale corticoterapiei în sensul în care bolnavii trataţi cu steroizi au putut fi detubaţi şi lăsaţi fără suport ventilator mecanic mai devreme decât ceilalţi pacienţi (14 zile comparativ cu 27 de zile). Totodată nu s-au constatat efectele adverse bine cunoscute ale corticoterapiei de genul apariţiei altor infecţii din cauza depresiei sistemului imunitar.
În schimb, bolnavii trataţi cu metilprednisolon au necesitat în mai mare măsură reînceperea ventilaţiei mecanice decât pacienţii care au primit placebo (28% versus 9%) şi un număr mai mare de bolnavi din primul grup a dezvoltat complicaţii neuro—musculare de genul atrofiei musculare severe, care au necesitat metode de reabilitare de lungă durată.
