Oamenii de ştiinţă au reuşit, pentru prima dată, să
reconstituie etapă cu etapă procesul prin care apare o nouă piesă în mecanica
celulară, modificând elementele existente, într-un studiu publicat în ultima
ediţie a revistei americane Science. Studiul confirmă astfel
teoria evoluţiei a lui Charles Darwin şi îi contrazice pe adversarii acesteia,
susţinătorii teorii "proiectului inteligent"."Am descoperit că
secretul evoluţiei complexităţii moleculare constă în transformare. Un proces de exploatare moleculară
le permite genelor “vechi”, obligate, prin selecţie, să îndeplinească funcţii
total diferite, să fie “reciclate” pentru a îndeplini funcţii noi", a
explicat biologul Joe Thornton, de
la Universitatea din Oregon, nord-vestul SUA, principalul autor al studiului.
Adversarii lui Darwin afirmă că sistemele moleculare sunt
prea complexe pentru a putea fi explicate printr-o evoluţie progresivă care nu
este altceva decât rezultatul procesului de selecţie naturală.
Echipa lui Thornton a reuşit să
reconstituie evoluţia genei receptoare a hormonului aldosteron de acum 450 de
milioane de ani, înainte de apariţia pe Terra a animalelor cu structură osoasă.
Experienţele au demonstrat că această genă avea capacitatea de a fi activată de
aldosteron (care influenţează funcţionarea rinichilor) cu mult timp înainte de
existenţa hormonului şi că a reacţionat la un hormon mult mai
"bătrân" decât aldosteronul, dar cu o structură similară. Cu alte
cuvinte, au conchis cercetătorii, receptorul era "preadaptabil",
devenind apt de o nouă relaţie funcţională cu aldosteronul, după apariţia
acestuia.
"Procesul de evoluţie a mecanicii
moleculare pe etape pe care am reuşit să-l reconstituim este pe deplin conform
teoriei lui Darwin", a subliniat biologul american.(Rompres)