La fel ca şi vechile formulare, noile documente vor fi completate în trei exemplare (alb, roz şi verde), pe hârtie autocopiativă. Exemplarul verde va rămâne la medicul prescriptor, iar exemplarele alb şi roz vor fi înmânate pacientului sau reprezentantului acestuia. Exemplarul alb va fi păstrat de angajatorul pacientului respectiv, iar exemplarul roz va fi depus la Casa de asigurări de sănătate, împreună cu declaraţia privind obligaţiile de plată pentru concedii şi indemnizaţii medicale.
În cazul în care codurile de indemnizaţie sunt 02, 03, 04, 10, 11 - corespunzătoare accidentelor de muncă şi bolilor profesionale confirmate - certificatele trebuie depuse la casele teritoriale de pensii.
Introducerea noilor formulare se impune în condiţiile preluării de către CNAS a activităţilor legate de concediile medicale. Majoritatea rubricilor vechilor formulare au fost păstrate şi nu există schimbări majore în modul de completare a noilor documente.
Totuşi, pentru codificarea bolii se renunţă la folosirea codului alfa-numeric în favoarea listei cu 999 de coduri de boală, conformă cu clasificaţia internaţională a maladiilor.
Pe noile certificate se vor înscrie atât numele casei de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se afla beneficiarul, cât şi cel al casei cu care medicul prescriptor a încheiat convenţia de acordare de concedii medicale, precum şi numărul convenţiei respective.
Formularele vor fi înseriate şi vor fi distribuite medicilor prescriptori în carnete cuprinzând 50 de certificate. Ordinul de instituire a noilor documente cuprinde şi un set de instrucţiuni detaliate de utilizare şi de completare a certificatelor, care poate fi consultat şi la adresele de internet ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, www.cnas.ro sau www.casan.ro.(Rompres)