În cadrul studiului realizat de către cercetătorii italieni, conduşi de dr. Antonio Palumbo, la care au participat 255 de pacienţi cu mielom multiplu s-a observat că toţi cei care au primit combinaţia Thalidomid-Prednison-Melfalan au prezentat o rată superioară de răspuns şi o perioadă mai lungă de supravieţuire faţă de bolnavii trataţi cu Prednison-Melfalan.Totuşi, sunt de părere autorii studiului, relaţia risc-beneficiu adusă de Thalidomid trebuie bine cântărită la fiecare pacient luând în considerare şi posibilele efecte adverse date de acest medicament, de genul trombozelor, a efectelor adverse neurologice toxice şi a infecţiilor.
„După 50 de ani de cercetare în sensul descoperirii unor terapii mai eficiente în mielomul multiplu studiul nostru cu siguranţă se înscrie în rândul acelora care susţine că thalidomidul ar trebui asociat tratamentului iniţial în acest tip de cancer”, afirmă dr. Palumbo.