Potrivit dr. ªerban Bubenec, această măsură ar aduce bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) aproximativ 150 de milioane euro/an, adică aproximativ 5.250 miliarde lei vechi. "Suprataxa pentru sănătate" ar urma să crească an de an până când preţul ţigărilor se va apropia de cel practicat în Uniunea Europeană.
Prim-vicepreşedintele PPCD afirmă că în ceea ce priveşte fumatul şi consumul de ţigări suntem pe locul al doilea în Europa (după Bosnia-Herţegovina) şi pe locul 10 în lume. Anual în România se vând 1.642.500.000 de ţigări sau altfel spus 4,5 milioane de pachete de ţigări/zi. Statul încasează accize pe tutun în valoare de 660-700 milioane euro, adică minim 0,4 euro/pachet. PPCD cere introducerea în calculul accizelor a "suprataxei pentru sănătate" în valoare minimă de 0,09 euro/pachet.
În opinia dr. ªerban Bubenec, această suprataxă trebuie aplicată şi băuturilor alcoolice. România a semnat în octombrie 2004, alături de alte 27 de ţări, Cartea europeană în domeniul alcoolului, în care se specifică clar că o anumită proporţie din taxele la alcool trebuie să fie destinate special pentru finanţarea programelor de reducere a daunelor datorate alcoolului, a amintit dr. Bubenec. În opinia reprezentanţilor PPCD, din creşterea accizelor la alcool aplicată în acest an de la 280 euro/hl până la 410 euro/hl, o cotă de 50 euro/hl trebuie virată direct în contul CNAS. Această măsură va aduce în sistem 35 milioane de euro, adică o mie miliarde de lei vechi.
La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii conf. dr. Virgil Păunescu a recunoscut că sistemul sanitar este subfinanţat, iar în ceea ce priveşte taxa pe viciu a precizat că personal nu a ştiut că a existat o iniţiativă a PPCD în acest sens. El a adăugat că Ministerul Sănătăţii este interesat de a descuraja cumpărarea de ţigări şi alcool şi de atragerea de fonduri.
În ceea ce priveşte valoarea taxelor propuse, conf.dr. Virgil Păunescu a subliniat că acestea au fost discutate cu Ministerul Finanţelor iar banii vor intra într-un fond special al Ministerului Sănătăţii care va fi utilizat pentru dezvoltare, reabilitare şi programe pentru sănătate.
Privitor la faptul că sunt exceptate de la taxa pe viciu vinul şi berea, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii a menţionat că aceste două băuturi sunt incluse la Ministerul de Finanţe ca fiind alimente. În replică, dr. ªerban Bubenec, a spus că nici un fel de băutură nu trebuie exceptată de la taxă şi ar trebui stabilit un procent în funcţie de gradul de nocivitate a alcoolului.(Rompres)