Un om
"muncitor" este un om plin de viaţă şi care se află în pace şi bună
înţelegere cu propria persoană şi cu propriile opinii despre viaţă, în timp ce
"un workaholic" este cu totul altceva. "Workaholicii"
trăiesc doar pentru a munci, lăsând să treacă pe lângă ei multe dintre
bucuriile vieţii, notează jurnalista rusă Vera Þvetkova, într-un articol
publicat în cotidianul rus Nezavisimaia
Gazeta. Recent am
dat, pe Internet, peste un forum interesant, îşi începe Þvetkova articolul. O
doamnă se plângea că soţul-workaholic pur şi simplu îşi distruge sănătatea:
toate interesele acestui om se rezumă la un singur lucru - munca. Întrebările
legate de educaţia copilului lor, pe care femeia i le pune din când în când
soţului, sunt urmate în mod inevitabil de o contra-întrebare: "Cât costă?".
ªi în general, atunci când familia lor supravieţuia "practic fără nici
un ban", pentru viaţa lor parcă era mai bine, se plângea femeia.
Epitetul de "muncitor" (în sensul de harnic, zelos) se asociază cu imaginea unei persoane pline de viaţă, care se află în pace şi bună înţelegere cu sine însuşi şi cu propriile păreri despre viaţă. Un om muncitor este cel căruia îi place să muncească, dar care vede în muncă doar una dintre multiplele componente ale vieţii.
Un "workaholic" este cu totul altceva. "Workaholicii" trăiesc pentru a munci. Din punct de vedere medical, "nevroza muncii" exprimă o dependenţă patologică psihică, una dintre formele pe care le pot lua stările obsedante. Această nevroză apare ca urmare a unui divorţ, a unei tensiuni permanente în viaţa personală, ca reacţie la singurătate sau dimpotrivă, în faţa unei societăţi prea invazive. Omul încearcă să depăşească problemele sufleteşti cu ajutorul anumitor acţiuni ritualice. Munca devine pentru el un scut psihologic, un fel de paravan în faţa emoţiilor negative, subliniază autoarea articolului.
Psihologii îi includ pe "workaholici" în aşa-numitul tip "A". Pentru reprezentanţii unei asemenea nevroze este caracteristică nerăbdarea şi lipsa de flexibilitate în modul de abordare a vieţii. Fiind cu totul cufundaţi în muncă, ei adoră starea lor permanentă de tensiune. Astfel de oameni sunt greu de condus: de altfel, ei sunt cei care preferă să conducă. Aflându-se într-o funcţie de conducere, ei nu se cruţă nici pe ei, nici pe alţii. În minutele de răgaz sau de pauză forţată ei simt în permanenţă un sentiment de vinovăţie în urma conştientizării faptului că nu toate lucrurile au fost rezolvate. Ei nu pot privi liniştiţi la oameni care se plimbă de colo-colo fără a face nimic, le impun subalternilor şi rudelor apropiate ritmul lor de viaţă şi propriile ţeluri. Ei fac totul foarte repede: se mişcă repede, vorbesc repede, mănâncă repede şi, desigur, lucrează repede.
Dacă orgoliul lor profesional este lezat, "workaholicii" devin fie foarte agresivi, fie se plasează pe o poziţie defensivă. La un consens cu ei mai bine nici să nu vă gândiţi. Ei sunt destul de aplecaţi spre concurenţă. Drept rezultat, "workaholicii" se pomenesc mai des ca alţii implicaţi în conflicte profesionale şi în dispute cu colegii la locul de muncă. Eforturi prelungite, o tensiune nervoasă mare, o alimentaţie necorespunzătoare - nu este de mirare că un asemenea om este ca nimeni altul expus riscului de a face hipertensiune, un infarct sau alte "bucurii" de acest gen. Ciudăţenia constă în aceea că, de regulă, aceşti oameni se declară destul de mulţumiţi de sine şi nu doresc câtuşi de puţin să se schimbe.
Un tip aparte de "workaholici" îl constituie cei care trăiesc într-un regim de "activitate schimbătoare": globetrotterii, constructorii, precum şi reprezentanţii profesiilor de creaţie - regizori, scriitori, pictori. În perioada de activitate intensă, aceste persoane pot deveni de nerecunoscut, începând de la gesturile de zi cu zi şi terminând cu aspectul lor vestimentar. Pentru aceşti oameni momentul critic survine la finalizarea proiectului. Când scopul lor a fost atins şi activitatea tensionată este înlocuită de o perioadă de calm, pe ei îi paşte, mai mult ca pe alţi reprezentanţi ai acestui tip de oameni, pericolul de a face infarct sau un atac cerebral.
Nu întâmplător, "workaholicii" şi alcoolicii sunt denumiţi prin cuvinte asemănătoare. Nici unii, nici alţii nu văd vreun obicei dăunător în patima lor. ªi unii şi alţii se ascund de viaţa reală: alcoolicul - în spatele sticlei, "workaholicul" - în spatele muncii. Cufundându-se în procesul de muncă la fel de adânc precum alcoolicul se cufundă în băutură, "workaholicul" nu conştientizează caracterul neconstructiv al vieţii sale. Probabil, diferenţa constă doar în aceea că "workaholismul" este o formă acceptată din punct de vedere social de evadare din faţa problemelor. Cu toate că, potrivit cercetărilor, copiii "workaholicilor" suferă de depresie şi de singurătate la fel de mult ca cei ai alcoolicilor. Despre soţiile unor asemenea oameni nici nu mai trebuie să vorbim: de curând a apărut noţiunea de "business-văduvă", o varietate a mai vechiului "computer-văduvă".
Un exemplu elocvent de "workaholici" contemporani îl constituie specialiştii şi pasionaţii de computere. Hălăduind cu zilele prin Internet, creând tot felul de programe, ei se obişnuiesc să savureze însuşi procesul, pierzând obiectivul iniţial şi nemaiputându-se bucura de rezultate intermediare. Alţii se cufundă într-un mediu virtual, foarte limitat din punct de vedere emoţional şi spiritual. Comunicare virtuală şi învăţare virtuală. Jocuri pe calculator, film pe calculator, muzică pe calculator... Mulţi evadează practic din viaţa reală în computer: ei nu mai văd nici o bucurie în viaţa reală, în schimb găsesc o mulţime de plăceri în cea virtuală, devenind încetul cu începutul nişte schilozi spirituali, notează în final jurnalista rusă. (Rompres)
Epitetul de "muncitor" (în sensul de harnic, zelos) se asociază cu imaginea unei persoane pline de viaţă, care se află în pace şi bună înţelegere cu sine însuşi şi cu propriile păreri despre viaţă. Un om muncitor este cel căruia îi place să muncească, dar care vede în muncă doar una dintre multiplele componente ale vieţii.
Un "workaholic" este cu totul altceva. "Workaholicii" trăiesc pentru a munci. Din punct de vedere medical, "nevroza muncii" exprimă o dependenţă patologică psihică, una dintre formele pe care le pot lua stările obsedante. Această nevroză apare ca urmare a unui divorţ, a unei tensiuni permanente în viaţa personală, ca reacţie la singurătate sau dimpotrivă, în faţa unei societăţi prea invazive. Omul încearcă să depăşească problemele sufleteşti cu ajutorul anumitor acţiuni ritualice. Munca devine pentru el un scut psihologic, un fel de paravan în faţa emoţiilor negative, subliniază autoarea articolului.
Psihologii îi includ pe "workaholici" în aşa-numitul tip "A". Pentru reprezentanţii unei asemenea nevroze este caracteristică nerăbdarea şi lipsa de flexibilitate în modul de abordare a vieţii. Fiind cu totul cufundaţi în muncă, ei adoră starea lor permanentă de tensiune. Astfel de oameni sunt greu de condus: de altfel, ei sunt cei care preferă să conducă. Aflându-se într-o funcţie de conducere, ei nu se cruţă nici pe ei, nici pe alţii. În minutele de răgaz sau de pauză forţată ei simt în permanenţă un sentiment de vinovăţie în urma conştientizării faptului că nu toate lucrurile au fost rezolvate. Ei nu pot privi liniştiţi la oameni care se plimbă de colo-colo fără a face nimic, le impun subalternilor şi rudelor apropiate ritmul lor de viaţă şi propriile ţeluri. Ei fac totul foarte repede: se mişcă repede, vorbesc repede, mănâncă repede şi, desigur, lucrează repede.
Dacă orgoliul lor profesional este lezat, "workaholicii" devin fie foarte agresivi, fie se plasează pe o poziţie defensivă. La un consens cu ei mai bine nici să nu vă gândiţi. Ei sunt destul de aplecaţi spre concurenţă. Drept rezultat, "workaholicii" se pomenesc mai des ca alţii implicaţi în conflicte profesionale şi în dispute cu colegii la locul de muncă. Eforturi prelungite, o tensiune nervoasă mare, o alimentaţie necorespunzătoare - nu este de mirare că un asemenea om este ca nimeni altul expus riscului de a face hipertensiune, un infarct sau alte "bucurii" de acest gen. Ciudăţenia constă în aceea că, de regulă, aceşti oameni se declară destul de mulţumiţi de sine şi nu doresc câtuşi de puţin să se schimbe.
Un tip aparte de "workaholici" îl constituie cei care trăiesc într-un regim de "activitate schimbătoare": globetrotterii, constructorii, precum şi reprezentanţii profesiilor de creaţie - regizori, scriitori, pictori. În perioada de activitate intensă, aceste persoane pot deveni de nerecunoscut, începând de la gesturile de zi cu zi şi terminând cu aspectul lor vestimentar. Pentru aceşti oameni momentul critic survine la finalizarea proiectului. Când scopul lor a fost atins şi activitatea tensionată este înlocuită de o perioadă de calm, pe ei îi paşte, mai mult ca pe alţi reprezentanţi ai acestui tip de oameni, pericolul de a face infarct sau un atac cerebral.
Nu întâmplător, "workaholicii" şi alcoolicii sunt denumiţi prin cuvinte asemănătoare. Nici unii, nici alţii nu văd vreun obicei dăunător în patima lor. ªi unii şi alţii se ascund de viaţa reală: alcoolicul - în spatele sticlei, "workaholicul" - în spatele muncii. Cufundându-se în procesul de muncă la fel de adânc precum alcoolicul se cufundă în băutură, "workaholicul" nu conştientizează caracterul neconstructiv al vieţii sale. Probabil, diferenţa constă doar în aceea că "workaholismul" este o formă acceptată din punct de vedere social de evadare din faţa problemelor. Cu toate că, potrivit cercetărilor, copiii "workaholicilor" suferă de depresie şi de singurătate la fel de mult ca cei ai alcoolicilor. Despre soţiile unor asemenea oameni nici nu mai trebuie să vorbim: de curând a apărut noţiunea de "business-văduvă", o varietate a mai vechiului "computer-văduvă".
Un exemplu elocvent de "workaholici" contemporani îl constituie specialiştii şi pasionaţii de computere. Hălăduind cu zilele prin Internet, creând tot felul de programe, ei se obişnuiesc să savureze însuşi procesul, pierzând obiectivul iniţial şi nemaiputându-se bucura de rezultate intermediare. Alţii se cufundă într-un mediu virtual, foarte limitat din punct de vedere emoţional şi spiritual. Comunicare virtuală şi învăţare virtuală. Jocuri pe calculator, film pe calculator, muzică pe calculator... Mulţi evadează practic din viaţa reală în computer: ei nu mai văd nici o bucurie în viaţa reală, în schimb găsesc o mulţime de plăceri în cea virtuală, devenind încetul cu începutul nişte schilozi spirituali, notează în final jurnalista rusă. (Rompres)
