"Pentru a realiza un vaccin de tip clasic pornind de la ouă, reaminteşte unul dintre cercetători, Suryaprakash Sambhara, sunt necesare şase luni". Pentru a se obţine cantitatea de vaccin în vederea administrării celor aproximativ 1,2 miliarde de persoane considerate cu grad de risc din întreaga lume ar fi necesare patru miliarde de ouă embrionare, menţionează în context The Lancet. Or, în cazul declanşării unei pandemii de origine aviară, procurarea acestor ouă ar putea deveni o problemă, deoarece virusul H5N1, extrem de patogen pentru oameni, ar ucide păsările
Echipa de cercetători condusă de Suryaprakash Sambhara (de la CDC, Centrul de control al maladiilor, cu sediul la Atlanta, statul Georgia) şi Suresh Mittal (de la Purdue University) a utilizat un virus banal al răcelii, făcut inofensiv (un adenovirus vector defectif) şi modificat genetic, pentru a produce o componentă major a virusului H5N1, proteina numită hemagglutinină (H5HA), care conţine o parte stabilă comună diferitelor tulpini ale H5N1.
Vaccinul respectiv a fost administrat unor şoareci de laborator, cărora li s-au inoculat apoi cantităţi foarte mari de virus, constatându-se că rozătoarele au devenit imune la H5N1, în pofida unor prezenţe relativ scăzute de anticorpi neutralizanţi ai virusurilor H5N1 Hong Kong 2003 şi Vietnam 2004.
În afară de absenţa mortalităţii, "printre animalele vaccinate, există o pierdere de greutate minimă şi un grad minim de morbiditate, fără efecte secundare indezirabile" /.../ Acest vaccin protejează împotriva virusului H5N1 Hong Kong 2003 şi împoriva tulpinii acestuia Vietnam 2004, dar nu a fost testat pe tulpina Indonezia 2005", a precizat dl. Sambhara, care şi-a exprimat convingerea că prototipul vaccinului său "oferă 100% protecţie şi în cazul acestuia", menţionând că a fost depusă o cerere pentru obţinerea brevetului de protejare a procedeului folosit.
Comentând realizarea cercetătorilor americani, francezul Jean-Claude Manuguerra, de la Institutul Pasteur, Paris) estimează că aceasta "este interesantă, dar mai rămâne mult de făcut pentru a se putea folosi acest 'candidat la vaccin' de la şoarece la om."(Rompres)