Donatorul a fost o femeie de 48 de ani, aflată în moarte clinică, după ce a suferit o hemoragie cerebrală masivă, care a produs leziuni ireversibile.
"De la donatorul aflat în moarte cerebrală au fost prelevate mai multe organe interne: inima, rinichii şi ficatul", a precizat Raluca Neagu, unul dintre medicii aflaţi în echipa care a efectuat, în premieră la Iaşi, intervenţia de prelevare de organe.
Tot în timpul nopţii de vineri, un bolnav din Târgu Mureş a suferit o intervenţie de implantare a inimii donatorului, iar alţi doi din Bucureşti, de transplant hepatic şi renal.Iniţial, medicii îşi propuseseră să preleveze şi pancreasul donatorului, însă acesta s-a dovedit a nu fi viabil.
Procedura de transplant a fost cu atât mai dificilă, cu cât organele a trebuit să ajungă la destinaţii îndepărtate, în mai puţin de şase ore, intervalul în care acestea pot fi ţinute în gheaţă sterilă. Pentru că nici un elicopter sanitar nu mai pleacă de la sol din cauza accidentului SMURD petrecut la începutul acestei săptămâni la Iaşi, organele au fost transportate la Bucureşti şi la Târgu Mureş cu ambulanţe.(Rompres)