În cadrul Comisiei de Dialog Social din Caraş-Severin s-a dezbătut probabilitatea reabilitării sanatoriului Manila, care funcţionează ca secţie externă a Spitalului Orăşenesc Oraviţa, unde se tratează tuberculoza.
'De ani de zile, Marila, una dintre cele mai vechi unităţi spitaliceşti de tratare a tuberculozei din sud-estul Europei, se confruntă cu o mare problemă, pe lângă cea a subfinanţării.
Cu toate că este un sanatoriu de interes naţional, aici fiind trataţi bolnavi din întreaga ţară, autorităţile locale nu pot face faţă cheltuielilor. Singura soluţie viabilă ar fi preluarea de către Ministerul Sănătăţii, ca suport al Programului Naţional de Luptă Împotriva Tuberculozei', a declarat Dragoş Luca, directorul Direcţiei de Sănătate Publică din Caraş-Severin.
La rândul său, liderul BNS Caraş-Severin, Nicolae Drăgan, spune că nu se doreşte reabilitarea sanatoriului Marila.
'La nivel european, pe partea de TBC suntem pe locul întâi. La nivel naţional, se alocă foarte mulţi bani în programele de combatere a acestei boli, costurile fiind foarte mari pentru un pacient depistat cu TBC. Să avem o asemenea mină de aur în Caraş-Severin, care ar putea rezolva şi partea socială din Oraviţa şi să nu facem minic... După cum se ştie, cel mai mare angajator din Oraviţa, în prezent, este Spitalul Orăşenesc, cu 240 de angajaţi. Dacă sanatoriul s-ar pune pe roate, s-ar mai putea angaja încă circa 300 de oameni. De aceea, consider că ar trebui purtate discuţii cu ministrul Sănătăţii', a precizat Nicolae Drăgan.
Un proiect de reabilitare a sanatoriului Marila din Oraviţa a fost depus la Ministerul Sănătăţii încă din 2006.
În prezent, la secţia TBC Marila sunt 90 de paturi. Clădirea a fost construită în perioada interbelică.
Sursa: AGERPRES