Potrivit unui studiu publicat în revista 'Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS)' din SUA, hepatita B ar putea fi vindecată cu un medicament contra cancerului combinat cu un antiviral folosit pentru combaterea acestei boli.
Un grup de specialişti de la Institutul Walter şi Eliza Hall din oraşul autstralian Melbourne a dezvoltat un tratament, care a avut reuşită de 100 % în testele preclinice.
Oamenii de ştiinţă au pornit de la constatarea că medicamentul anticancer 'Birinapant', produs de firma americană TetraLogic Pharmaceuticals, distruge celulele infectate cu virusul hepatitei B fără a dăuna celulelor sănătoase. Ei au ajuns la concluzia că procesul devine de două ori mai rapid atunci când acest produs este utilizat împreună cu antiviralul 'Entecavir', administrat bolnavilor de hepatită B.
Testarea pe oameni a noului tratament a început în decembrie 2014, iar autorii studiului speră că acestea vor confirma'rezultatele promiţătoare' din prima parte a cercetării.
Totodată, se analizează posibilitatea de a aplica această strategie în tratarea altor afecţiuni. 'Patogenii care infectează şi se găsesc în celule în cazul unor boli precum SIDA, herpesul simplu, febra dengue sau tuberculoza s-ar putea vindeca în acelaşi mod', concluzionează studiul.
Peste 2 miliarde de persoane din întreaga lume sunt infectate cu virusul hepatitei B, iar aproximativ 400 de milioane suferă de o infecţie cronică. Virusul atacă celulele ficatului şi poate duce la complicaţii cum ar fi ciroza sau cancerul de ficat, producând peste 780.000 de decese în fiecare an.
Sursa: AGERPRES