Preşedintele Asociaţiei Autism Europa Bistriţa, Ana Dragu, a declarat că, anul acesta, 60 de copii de la Centrul de resurse şi referinţă în autism "Micul Prinţ" din Bistriţa vor beneficia de şedinţe speciale de călărie în complexul Caii Lupilor, din comuna Şieu Sfântu, ca urmare a unei sponsorizări din partea unui partea unui centru spa din municipiu.
Sponsorizarea, în valoare de 1.500 de lei, va fi utilizată pentru achiziţionarea unei chingi de voltijă care va facilita procesul de învăţare a călăriei pentru copiii cu autism, precum şi pentru acces gratuit la şedinţe periodice de călărie.
"În ce ne priveşte, este al doilea proiect derulat în parteneriat cu Casa Ema, care asigură de câteva luni accesul gratuit la piscină pentru copiii cu autism din cadrul centrului. Este o dovadă de implicare comunitară directă şi extrem de utilă copiilor, care îşi pot astfel dezvolta abilităţile motrice prin aquaterapie, se pot relaxa şi învăţa să aibă încredere în propriile forţe indiferent de veniturile familiei din care provin. Până în prezent, copiii noştri cu autism au beneficiat de circa 30 de şedinţe de aquaterapie gratuite, însoţiţi de personal specializat, şi s-au bucurat de apă ca orice alt copil tipic", declară Ana Dragu.
Şedinţele de călărie fac parte din seria terapiilor alternative oferite copiilor cu autism de la centrul "Micul Prinţ", care de cele mai multe ori provin din familii ce nu îşi permit costurile terapiilor validate ştiinţific, pentru care nu se oferă decontări din partea statului.
Sursa: adevarul.ro
Sursa: AGERPRES