France Presse informează că mai multe spitale şi clinic private se află în atenţia autorităţilor sanitare ale Confederaţiei, din cauza faptului că propun, fără autorizaţie, cure anti-îmbătrânire prin terapii pe bază de celule proaspete.
Într-un comunicat publicat joi, Oficiul federal al sănătăţii publice a anunţat că a fost deschis un dosar penal împotriva mai multor clinici şi persoane acuzate că au practicat astfel de terapii, apreciate în special de cetăţeni bogaţi chinezi, ruşi sau din Orientul Mijlociu.
Aceste terapii necesită o autorizaţie administrativă, iar Oficiul a amintit că nicio astfel de autorizaţie nu a fost acordată până acum de niciuna dintre instituţiile abilitate să facă acest lucru.
În comunicat nu sunt menţionate numele clinicilor sau cabinetelor urmărite în justiţie, dar majoritatea se află pe malul lacului Geneva, între Lausanne şi Montreux, scrie AFP.
Terapiile aflate în vizorul autorităţilor sunt cele bazate pe implanturi cu celule proaspete de origine animală (luate de la fetuşi de miel, vită sau porc sau din placenta oilor).
Sursa: AGERPRES