Preşedintele Societăţii Naţionale de Pediatrie din România, prof. univ. dr. Marin Burlea, a declarat că mai puţin de jumătate din femeile care au născut îşi alăpteză copilul, ignorând faptul că primele o mie de zile din viaţa unui om sunt foarte importante pentru dezvoltarea sa ulterioară.
Acesta a explicat că la nivel mondial există un concept unanim acceptat potrivit căruia primele o mie de zile din viaţa unui individ sunt absolut esenţiale pentru viitorul lui. Totodată, este importantă şi nutriţia gravidei în perioada de sarcină.
Atât din punct de vedere cantitativ, dar mai ales calitativ, gravida nu trebuie să acumuleze un spor de greutate anormal.
"E vorba despre viitorul nutriţional, dezvoltarea fizică, dar, mai ales, dezvoltarea performanţelor mentale. Această perioadă de o mie de zile este formată din cele nouă luni de viaţă intrauterină şi perioada 0-2 ani. În prima etapă a sarcinii, femeia trebuie îngrijită cu maximă atenţie, trebuie să beneficieze de o nutriţie foarte bună, echilibrată şi nu excesivă. Este ancestrală expresia românească potrivit căreia 'femeia gravidă mănâncă pentru doi'. Bineînţeles că nu este adevărat. La sfârşitul sarcinii poate avea surpriza că va cântări dublu sau să crească cu 30 de kilograme în greutate. În astfel de situaţii, pe de o parte e vorba de un ritm de creştere inadecvat a fătului în uter, iar pe de altă parte există riscul ca fătul să fie supraponderal, supramatur", a spus prof.univ.dr Marin Burlea, şef al Clinicii de Gastroenterologie din cadrul Spitalului de Pediatrie 'Sfânta Maria' din Iaşi.
Medicul a afirmat că, în acelaşi timp, nu trebuie uitat că naşterea pe cale naturală este în mod cert de preferat faţă de cezariană, care trebuie să devină o excepţie. Potrivit unor studii, în România mai mult de jumătate dintre gravide evită travaliul naşterii naturale şi preferă să nască prin operaţie de cezariană.
Referitor la perioada 0-2 ani, preşedintele Societăţii Naţionale de Pediatrie din România susţine că un moment crucial, esenţial chiar pentru viaţa şi dezvoltarea unui individ este reprezentat de alimentaţia la sân.
Laptele matern, darul nepretuit pentru pruncul tau!
"Niciun lapte din lume, nicio formulă nu poate înlocui, din punct de vedere al valorilor biologice şi al tuturor calităţilor, calităţile laptelui matern. Prin urmare, până la vârsta de şase luni, copilul trebuie să mănânce lapte matern. De la şase luni putem începe diversificarea, adică introducerea de alimente complementare, dar laptele de mamă trebuie să rămână în alimentaţia sugarului până la vârsta de un an. De altfel, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă menţinerea alimentaţiei la sân până la vârsta de doi ani. Folosirea laptelui de vacă nediluat sau orice alt aliment cu proteine în cantitate mare poate avea drept consecinţă negativă multiplicarea unor celule numite adipocite, care ulterior se hipertrofiază şi care acumulează grăsimi şi stabileşte destinul nutriţional al individului de viitor obez. Un studiu a arătat că peste 50% dintre copiii din România sunt supraponderali. Dintre aceştia, jumătate sunt obezi. Această problemă trebuie să ne preocupe şi, în acelaşi timp, trebuie să restructureze concepţia românilor că 'a fi frumos înseamnă a fi gras'. Nu este adevărat! Trebuie să avem o anumită supleţe, o anumită vitalitate, vioiciune. Bineînţeles, în acelaşi timp dezvoltarea cognitivă este una pozitivă", a mai spus prof. univ. dr. Marin Burlea.
Medicul are un mesaj şi pentru femeile care îşi doresc să alăpteze, dar nu au lapte. El consideră că "nu există femei care să nu aibă lapte matern decât dacă suferă de boli cronice, au maladii oncologice sau au suferit un accident".
"Din păcate, la noi, în România, doar 40% dintre femei decid să îşi alăpteze copiii la sân", a conchis medicul.
Sursa: AGERPRES