Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş a primit din partea Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţiice, Sorin Mihai Cîmpeanu, o diplomă de excelenţă şi o plachetă în semn de apreciere a activităţii instituţiei, care a împlinit în acest an 70 de ani de la înfiinţare.
'Prezenţa noastră aici constituie un moment de bucurie a unei universităţi cu remarcabile rezultate, atât pe linia cercetării, cât şi pe linia educaţiei, o universitate care a înregistrat progrese remarcabile în ultima perioadă, inclusiv în ceea ce priveşte creşterea constantă a numărului de candidaţi, ceea ce demonstrează atractivitatea programelor de studiu oferite de UMF Târgu Mureş, în contextul în care la nivel naţional se înregistrează o scădere constantă a numărului de studenţi.
Pentru UMF Târgu Mureş acest lucru poate fi o mândrie. Am apreciat importanţa pe care o acordă UMF Târgu Mureş internaţionalizării activităţii universităţii, internaţionalizare fără de care este greu de conceput o dezvoltare sustenabilă a universităţilor româneşti. Într-adevăr, toate aceste aprecieri s-au concretizat printr-un ordin de ministru prin care a fost oferită o diplomă de excelenţă şi o plachetă', a declarat ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, într-o conferinţă de presă.
Ministrul Cîmpeanu a arătat că, pe lângă aceste elemente de recunoaştere, apreciază faptul că MECS are în UMF Târgu Mureş un partener de dialog în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor învăţământului superior românesc şi că universitatea mureşeană are o serie de realizări de excepţie.
'Deşi realizările universităţii erau cunoscute, atât din poziţia pe care am deţinut-o de preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor, cât şi din poziţia actuală de ministru al Educaţiei am constatat cu plăcută surprindere că realizările UMF Târgu Mureş sunt încă şi mai multe decât cele pe care le cunoşteam. Aceste realizări pe palierele menţionate - educaţie, cercetare, relaţia cu studenţii, stabilitate financiară şi toate aceste subscrise unei priorităţi transversale vizibile, acea internaţionalizare pe care am menţionat-o, se datorează atât abilităţilor manageriale ale conducerii executive, cât şi bunei conlucrări care am înţeles că există între conducerea executivă şi senatul universităţii. Sunt realizări de excepţie în învăţământul superior românesc, care justifică poziţia prestigioasă pe care se găseşte UMF Târgu Mureş în peisajul învăţământului superior românesc', a evidenţiat Sorin Mihai Cîmpeanu.
Festivitatea de înmânare a diplomei şi plachetei Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a avut loc în cadrul şedinţei Senatului UMF Târgu Mureş la care a mai participat şi secretarul de stat Gigel Paraschiv.
Sursa: AGERPRES