Un premiu de un milion de dolari va fi acordat de Comisia Europeană persoanei sau colectivului de cercetători care va elabora un test rapid prin care să se stabilească dacă un pacient are sau nu nevoie de tratament cu antibiotice.
Această iniţiativă urmăreşte 'stoparea folosirii excesive a antibioticelor şi a creşterii rezistenţei antimicrobiene, care anual omoară 25.000 de persoane şi implică cheltuieli medicale şi prin pierderi de productivitate a muncii de aproximativ 1,5 miliarde de euro'.
CE a făcut acest anunţ simultan cu publicarea raportului său asupra celui de-al cincilea plan de acţiune împotriva rezistenţei antimicrobiene, care prezintă progresele înregistrate în fiecare din cele 12 direcţii de acţiune preconizate.
Eforturile în acest domeniu se vor număra printre priorităţile Comisiei Europene şi pentru 2016. În acest context, va fi cofinanţat din fonduri europene un proiect de promovare a utilizării adecvate a antibioticelor la om şi care va susţine creşterea calităţii antibioticelor prescrise copiilor.
Premiul anunţat joi face parte dintr-o serie de cinci distincţii care vor fi oferite în cadrul programului Horizon 2020, de finanţare a sectorului de cercetare şi inovare.
CE a lăsat o libertate totală de gândire, scopul fiind acela de a se 'găsi cea mai promiţătoare şi eficientă soluţie'. Se cere ca testul să fie rapid, ieftin, uşor de administrat şi cât mai puţin invaziv pentru pacienţi. Cu ajutorul acestui test, medicii vor putea stabili dacă poate fi tratată cu antibiotice, în deplină siguranţă, o persoană cu afecţiuni ale căilor respiratorii.
Candidaţii îşi pot depune lucrările la concurs în intervalul 10 martie 2015 - 17 august 2016.
Sursa: AGERPRES