Marţi, 24 februarie, a fost lansat un proiect la Miercurea Ciuc, al cărui obiectiv este creşterea siguranţei vârstnicilor din Harghita, proiect realizat în colaborare cu Asociaţia de Întrajutorare Caritas, Inspectoratul de Poliţie Harghita şi Direcţia Judeţeană pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Proiectul intitulat "Un plus de siguranţă" va veni în sprijinul vârstnicilor aflaţi în dificultate, care locuiesc în zone izolate sau care sunt imobilizaţi la pat şi care devin, de multe ori, victime ale tâlhăriilor sau agresiunilor, în unele cazuri agresorii fiind chiar membrii familiei.
În cadrul acestui proiect, 250 de telefoane cu butoane de panică distribuite de Asociaţia Caritas vârstnicilor aflaţi în dificultate din judeţ vor fi conectate la numărul de urgenţă 112, prin care vor putea fi alertate imediat fie Poliţia, fie angajatele Caritas, care îi îngrijesc pe bătrâni. Pe de altă parte, îngrijitorii Caritas şi angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului vor fi instruiţi de specialişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) cum să procedeze în anumite situaţii şi vor face cunoştinţă cu organele de poliţie din localităţile în care lucrează, pentru a şti cui să se adreseze când au nevoie de ajutor. La rândul lor, aceştia vor putea să-i înveţe pe vârstnici cum să se ferească de infractori.
"Este o premieră un asemenea proiect, în care IPJ Harghita colaborează cu o astfel de asociaţie, vorbim despre partenerii noştri de la Caritas, dar şi de cei de la DJASPC, vorbim despre faptul că se creează în felul acesta un triunghi, ca să zic aşa, între 112, Caritas, prin persoanele care îngrijesc aceşti bătrâni şi bătrânii înşişi, care pot apela, prin butonul de urgenţă, de panică, fie 112 direct, fie îngrijitorul care ne apelează la rându-i. În felul acesta scurtăm calea de comunicare şi mai ales pe aceea a intervenţiei imediate la locul sesizării unei infracţiuni", a declarat purtătorul de cuvânt la IPJ Harghita, Gheorghe Filip, la lansarea proiectului.
Şeful Departamentului socio-medical al Caritas, Peter Gyorgy, a declarat că această colaborare care s-a născut în sesizărilor venite din partea angajatelor din sistemul de îngrijire la domiciliu care s-au confruntat cu situaţii în care persoanele vârstnice erau şantajate şi uneori agresate, chiar şi fizic.
"Acest pas este foarte important pentru că este o colaborare între cele două instituţii, oficială, în care colegii noştri vor fi îndrumaţi şi formaţi cum trebuie să procedeze, ca să încercăm să prevenim situaţiile de agresiune şi uneori chiar de omor şi pe de altă parte, să asigurăm un plus de siguranţă şi îngrijitoarelor care, singure, intră în casele oamenilor şi câteodată nu sunt primite cum se cuvine. Avem multe probleme cu alcoolismul, mai ales la ţară, şi de aici vin şi problemele. De multe ori avem şi situaţii pozitive, când cu ajutorul autorităţii poliţiei am reuşit să îmbunătăţim situaţia unei persoane vârstnice, a unei persoane bolnave şi cred, sunt convins chiar că datorită acestei colaborări putem să intervenim în mai multe cazuri, să prevenim şi dacă nu am reuşit, să facem acei paşi ca să nu se repete acea agresiune", a afirmat Peter Gyorgy.
La rândul său, Adriana Orian, reprezentanta Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita a precizat că există permanent sesizări cu privire la persoane care sunt victimele violenţei în familie.
"Pe noi ne ajută foarte mult, deoarece prin această colaborare vom avea un sprijin, parteneri credibili în IPJ şi Caritas şi vom afla permanent unde sunt persoane care se confruntă cu violenţa, mai ales, şi putem, astfel, să îi ajutăm mai bine, având în vedere că noi avem un număr limitat de locuri în centre de îngrijire şi asistenţă, unde sunt internate în special persoanele cu handicap. Sunt mulţi vârstnici care nu pot beneficia de serviciile noastre, doar în centre private, unde trebuie să contribuie financiar şi dacă nu au finanţe suficiente, nu pot fi îngrijiţi", a spus Adriana Orian.
Datele statistice prezentate de purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, arată că anul trecut, la nivelul judeţului, s-au înregistrat 120 de infracţiuni comise asupra persoanelor de peste 60 de ani. Printre acestea s-au numărat două omoruri, comise asupra unui bătrân de 90 ani şi a unuia de 76 de ani, 72 de furturi, 23 de loviri şi alte violenţe, zece distrugeri, cinci ameninţări şi trei înşelăciuni. Gheorghe Filip a precizat că "din păcate, realitatea arată că cei mai mulţi dintre vârstnici au fost agresaţi de membri ai familiei".
Sursa: AGERPRES