Potrivit unui experiment realizat de medici de la Mount Sinai St. Luke's din New York, gesturi simple şi banale precum trasul de ureche sau atingerea frunţii, contribuie la scăderea poftei de mâncare, acest experiment având la bază ideea de deturnare a atenţiei şi pentru un timp scurt de la alimentul dorit.
Evident că nu este o soluţie miraculoasă, însă taie pentru moment apetitul. Medici de la Mount Sinai St. Luke's din New York au efectuat un experiment destul de surprinzător: au adunat femei şi bărbaţi supraponderali şi le-au declanşat pofta de a mânca alimente care le plăceau în mod deosebit.
Trebuia ca ei să vizualizeze mental alimentul râvnit şi să evalueze intensitatea apetitului. Li s-a cerut apoi să îşi atingă fruntea, să se tragă de ureche, să mişte degetele de la picioare sau să se uite la ceva de pe perete.
Rezultatul a fost că cele patru acţiuni au dus la scăderea apetitului, cel mai eficient fiind gestul de atingere a frunţii. Gesturile au şters oarecum imaginea mentală, permiţând neutralizarea parţială a apetitului. Cercetătorii susţin că aceste mici gesturi ar putea fi integrate în strategii mai ample de slăbire şi le recomandă supraponderalilor să le încerce, încheie passionsante.be.
Sursa: AGERPRES