Primarul oraşului vâlcean Bălceşti, Ion Curelaru, a depus la Ministerul Sănătăţii, la începutul anului documentaţia pentru redeschiderea spitalului din localitate, care a fost închis "abuziv" în anul 2011.
"În ziua de 1 aprilie când guvernul Boc a închis spitalul nostru a murit un om, chiar la poarta unităţii sanitare care deja avea lacăt pe ea. Nu a contat asta, de fapt nu a contat că Spitalul din Bălceşti era din unul dintre cele mai vechi spitale din judeţul Vâlcea, înfiinţat în 1894.
Aceia care au înfiinţat spitalul acum mai bine de 100 de ani s-au gândit foarte bine de ce era nevoie de acest spital. Bălceştiul era cel mai important nod rutier, exact aici se întâlnesc drumurile care merg la Slatina, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu şi Craiova. Bălceştiul era cel mai important târg unde veneau oamenii de la munte şi se întâlneau cu cei de la şes, deci toate aceste considerente au fost luate în calcul când a fost creat acest spital", a precizat Curelaru.
Un alt doilea aspect pe care acesta l-a subliniat în memoriul înaintat Ministerului Sănătăţii ţine de populaţia regiunii.
"Tot sud-vestul judeţului Vâlcea era deservit de acest spital, adică peste 50.000 de oameni. De aici până la Craiova sunt peste 40 de km, la fel până la Drăgăşani şi Horezu, până la Râmnic sunt peste 80. Foştii guvernanţi spuneau că se fac economii. Ce economii să se facă atunci când pacientul este transportat dus întors la unul dintre spitalele din municipiile pe care le-am enunţat, pe o distanţă de 80 de km?! Şi mai este ceva grav, a crescut mortalitatea în zonă. Bătrânii bolnavi, dintr-un anumit conservatorism, preferă să nu fie duşi la spital, pentru că în mintea lor este următoarea idee: de ce să mor pe la vreun spital la zeci de kilometri depărtare şi să îmi oblig rudele la cheltuieli suplimentare? Da, acesta este adevărul sau consecinţele închiderii spitalului din Bălceşti", a mai spus Ion Curelau.
Acesta a menţionat că a luat legătura cu parlamentarii de Vâlcea şi că aceştia îl susţin în acest demers şi i-au promis că îl vor însoţi în audienţe la Ministerul Sănătăţii.
Spitalul orăşenesc din Bălceşti a fost închis pe 1 aprilie 2011, fiind transformat în cămin pentru vârstnici.
Sursa: AGERPRES