Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că procedurile de licitaţie pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate a viitorului Spital Regional de Urgenţe vor fi demarate în cursul săptămânii viitoare, decizia luată în cadrul întrevederii avute cu rectorul universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae şi autorităţlle locale.
"Spitalul regional va purta titulatura de spital universitar. Săptămâna viitoare va începe licitaţia. Dacă nu vor fi contestaţii, studiul de fezabilitate va fi finalizat în luna septembrie, urmând ca după aceea să demareze lucrările propriu-zise.
Sunt mai multe posibilităţi de finanţare a spitalului regional de urgenţe, astfel încât să îl facem încă de la început aşa cum trebuie, fără modificări ulterioare", a declarat prof.univ.dr Vasile Astărăstoae, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Gr.T.Popa' din Iaşi.
Viitorul spital regional de urgenţe urmează să fie finalizat în cursul anului 2017, urmând ca ulterior să înceapă dotarea noii unităţi sanitare.
Noul spital va rezolva cazurile acute, urmând ca pacienţii cronici să fie trataţi în celelalte spitale din Iaşi.
În ceea ce priveşte personalul care urmează să lucreze în cadrul acestei unităţi sanitare, deşi sistemul medical se confruntă cu o criză de personal, noul spital va avea personal specializat şi cu experienţă ce va fi transferat din spitale deja existente din municipiul Iaşi.
"Există o criză de medici şi personal calificat. În această situaţie va trebui să dezvoltăm unele secţii din unele spitale. Vom face un plan în acest sens", a mai spus prof. Astărăstoae.
Sursa: AGERPRES