Ar trebui ca tot mai multe guverne să incrimineze legal, tratând dopajul ca infracţiune şi în acelaşi timp punând la dispoziţia publicului informaţii despre substanţele interzise, inclusiv de la industria farmaceutică, deoarece fenomenul negativ nu va ma fi în curând o problemă pentru sport, a subliniat preşedintele Agenţiei mondiale antidoping, Craig Reedie.
"Pentru mine este clar că dopingul nu va mai fi foarte curând o problemă exclusiv în domeniul sportului, ci a întregii societăţi. Nu există niciun dubiu", a arătat Reedie într-un comunicat, difuzat luni pe website-ul AMA.
Reedie, care este şi vicepreşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic, a preluat AMA anul trecut. El a mai făcut declaraţii în acest sens săptămâna trecută la Tokyo, când a cerut implicarea companiilor farmaceutice, UNESCO, alături de agenţiile specializate, precum AMA.
"Sportul este în acest moment o imensă industrie lucrativă, iar tentaţia dopajului devine din ce în ce mai mare, inclusiv prin contrafacerea unor medicamente, producerea ilegală de droguri, traficul şi distribuţia acestora, care ajung nu numai la sportivii de elită, ci şi la oamenii din public. Dacă guvernele pot adopta legi relevante şi vor aplica pedepse pentru a combate abuzul de substanţe, va putea fi făcută o politică coerentă la scară mondială", a mai spus preşedintele AMA.
O serie de ţări, precum Italia, Spania şi Franţa, au incriminat dopingul ca infracţiune, cu posibilitatea ca vinovaţii să ajungă la amenzi mari şi chiar în închisoare.
Sursa: AGERPRES