Toată patologia de transplant medular se poate efectua în ţară, în acest sens luni, 26 ianuarie, la Institutul Clinic Fundeni, a avut loc, în premieră, un haplo-transplant medular cu celule de la mamă, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
"Ieri, s-a realizat primul haplo-transplant în România. Este un pacient care a primit celulele de la mamă, s-a realizat în sala de la Fundeni. Sunt două proceduri care s-au întâmplat ieri. În momentul de faţă, putem spune că toată patologia de transplant medular este posibilă în România.
M-am bucurat, nici noi nu ştiam că acest lucru se va întâmpla ieri şi a coincis cu această inaugurare de la secţia de uronefrologie", a spus ministrul Sănătăţii, prezent la inaugurarea Centrului de Uronefrologie şi Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni.
Întrebat cum comentează faptul că "Indexul european" a plasat România pe locul 35 ca sistem medical, Nicolae Bănicioiu a spus că mai sunt multe de făcut în sistemul medical şi că Ministerul Sănătăţii încearcă să aloce fonduri cu prioritate domeniilor unde sistemul este deficitar.
"Ştiţi foarte bine, sunt foarte multe de făcut în sistemul sanitar. Încercăm să ne ridicăm la nivelul ţărilor europene având în vedere că, foarte mulţi ani, nu s-a investit în sănătate...Aţi văzut că încercăm să alocăm prioritar mai ales în domeniile unde suntem deficitari", a arătat ministrul Sănătăţii.
În ceea ce priveşte mecanismul de evaluare a medicamentelor, Nicolae Bănicioiu a spus că acesta este de câteva luni în vigoare "la nivelul celor din Anglia, Germania sau Franţa". "Erau lucruri care trebuiau făcute mult înainte", a mai afirmat ministrul citat.
Sursa: AGERPRES