Un sondaj realizat de revista Ť60 millions de consommateursť (60 de milioane de consumatori) a Institutului naţional privind consumul a dezvăluit pericolele razelor ultraviolete artificiale pentru sănătate şi nerespectarea de către profesioniştii din sector a reglementărilor existente, fapt ce a dus ca dermatologii din Franţa să ceară interzicerea saloanelor de bronzat.
Unii specialişti din domeniu ascund riscurile pentru sănătate ale razelor UV artificiale, concluzionează sondajul publicat cu câteva zile în urmă. Din 50 de cliente care au mers la centre de bronzare în cinci mari oraşe din Franţa - Lille, Lyon, Marsilia, Paris şi Strasbourg -, trei sferturi nu au primit nicio avertizare cu privire la pericolele radiaţiilor.
Cu toate acestea, unele erau însărcinate în cinci luni sau mai mult - categorie la care reglementările în vigoare interzic această practică. Altele aveau un fototip de piele incompatibil cu şedinţele de UV artificiale, fapt ce trebuia verificat de specialiştii salonului.
Acest studiu i-a făcut pe dermatologi să reacţioneze. Într-un comunicat de presă publicat luni, Sindicatul Naţional al Dermatologilor din Franţa a cerut autorităţilor măsuri eficiente, precum cele luate, de exemplu, de Brazilia sau, mai recent, de Australia, de interzicere a razelor ultraviolete artificiale.
Sindicatul a cerut, de asemenea, campanii de prevenire "pentru a lupta împotriva riscurilor pentru sănătate pe care le reprezintă razele ultraviolete naturale sau artificiale, sursă de cancere de piele şi mai ales de melanom, ale căror consecinţe medicale sunt costisitoare pentru sănătatea publică'.
Potrivit unui buletin epidemiologic săptămânal din 2012 al Institutului Naţional pentru Supravegherea Sănătăţii Publice din Franţa, utilizarea lămpilor de bronzare ar cauza între 19 şi 76 decese pe an urmare a melanomului cutanat. Institutul prevede că, în următorii treizeci de ani, între 500 şi 2.000 de decese ar putea surveni din cauza ultravioletelor artificiale.
Expunerea la radiaţii UV artificiale a fost recunoscută drept una dintre principalele cauze ale creşterii puternice a cazurilor de cancer de piele de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care nu recomandă utilizarea cabinelor de bronzat din anul 2003. Această practică a fost de asemenea inclusă în grupul agenţilor cancerigeni pentru om de către Agenţia Internaţională de Cercetare a Cancerului (IARC), în 2009.
Sursa: AGERPRES