Purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă, a declarat că Guvernul a aprobat extinderea cu un an, până la 31 decembrie 2015, a proiectului derulat în baza unui contract de finanţare convenit cu BEI referitor la reabilitarea sectorului sanitar, precum şi majorarea contribuţiei României la costul proiectului cu 4,6 milioane de euro.
"Guvernul a adoptat o hotărâre privind aprobarea amendamentului nr.5 convenit între Guvernul României şi Banca Europeană de Investiţii, printr-o scrisoare semnată la Luxemburg în 26 noiembrie 2014 şi la Bucureşti în 2 decembrie 2014, la Contractul de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii destinat finanţării proiectului privind reabilitarea sectorului sanitar", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Calotă a precizat că modificarea contractului de finanţare convenit cu BEI vizează "extinderea datei de finalizare a proiectului cu un an, de la 31 decembrie 2014 la 31 decembrie 2015, pentru a permite finalizarea lucrărilor de reabilitare a unităţilor de maternitate şi neonatologie incluse în proiect".
"Al doilea aspect vizează actualizarea costului proiectului în principal prin majorarea contribuţiei României cu circa 4,6 milioane de euro", a mai declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Sursa: AGERPRES