Potrivit unui studiu al Institutului de supraveghere sanitară (Institut de veille sanitaire, InVS) din Franţa, expunerea la poluarea cu particule fine, precum şi în cazul unor concentraţii conforme cu reglementările europene, măreşte riscul de mortalitate pe termen scurt.
Studiind impactul poluării atmosferice asupra numărului de decese din 17 oraşe din Franţa, cercetătorii au arătat că de fiecare dată când concentraţia de particule PM10 (particulele în suspensie) creşte cu 10 micrograme pe metru cub, chiar şi în afara vârfurilor de poluare, riscul de deces non-accidental creşte cu 0,5% în următoarele cinci zile.
Accidentul vascular cerebral (AVC), ruptura de anevrism, criza cardiacă, embolia pulmonară sunt tot atâtea accidente care pot surveni în zilele ce urmează unui vârf de poluare. Creşterea atinge 1,04% la persoanele de peste 75 de ani, fragilizate de patologii cardiovasculare sau respiratorii existente.
Particulele PM10 - numite astfel pentru că talia lor este sub 10 microni - sunt generate de gazele de eşapament ale vehiculelor, activitatea industrială sau încălzirea cu lemne.
Ele pătrund uşor în corp şi măresc riscul de a dezvolta maladii ca astmul, cancerul pulmonar sau anumite tulburări cardiovasculare.
'Ele măresc însă şi riscul de deces pe termen scurt în cazul unor persoane deja bolnave, mai ales vara, când poluarea şi căldura se combină', afirmă Mathilde Pascale, epidemiolog în cadrul programului Aer-Climă care a participat la studiu.
Mathilde Pascale aminteşte că, în materie de poluare, 'nu există un prag sub care să nu apară efecte asupra stării de sănătate'.
Acest nou studiu arată că există un impact asupra mortalităţii, 'chiar şi în cazul unor concentraţii conforme cu reglementările Uniunii Europene (40ľg/m3 în medie pe an) şi apropiate de valorile admise de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (20ľg/m3)'.
Toate cele 17 mari oraşe din Franţa studiate între anii 2007 şi 2010 aveau concentraţii medii anuale de particule ce respectau legislaţia europeană.
Marsilia avea cel mai ridicat nivel mediu anual, cu 31,8ľg/m3, înaintea oraşului Lille (30,9). Parisul era pe poziţia a şaptea, cu 27 ľg/m3. Numai Dijon respecta pragul de poluare admis de OMS (19,3ľg/m3).
'Pragul de alertă' în cazul poluării cu particule este declanşat în Franţa imediat ce se atinge o concentraţie de 80 de micrograme (ľg) de particule fine pe metru cub. Acest prag a fost depăşit în ultimele zile în mai multe oraşe din vestul Franţei şi în valea râului Arve, în departamentul Haute-Savoie.
În 2012, InVS publicase un studiu privind impactul poluării, pe termen scurt şi lung, asupra mortalităţii în nouă oraşe.
Potrivit acestui studiu, 250 de decese pe termen scurt şi o mie de spitalizări ar fi putut fi evitate în fiecare an printr-o reducere a concentraţiilor medii anuale de PM10 la nivelul recomandat de OMS.
Prin coborârea nivelurilor de PM 2,5 (particule şi mai fine, cu diametrul sub 2,5 microni) sub pragul de 10ľg/m3 recomandat de OMS, ar putea fi evitate 2.900 de decese în aceste nouă oraşe, conform aceluiaşi studiu.
'Riscurile sunt slabe la nivel individual, dar în contextul în care toată lumea poate fi vizată, impactul este departe de a fi neglijabil pentru sănătatea publică şi societate', subliniază la rândul său epidemiologul, precizând că, 'dacă temperaturile continuă să crească, impactul poluării riscă să fie şi mai grav în viitor'.
Sursa: AGERPRES