Inginerul devean Corneliu Birtok Băneasă a inventat filtre speciale de aer ce au fost folosite de o parte din ambulanţele SMURD din judeţul Hunedoara, echipamentele acestuia fiind premiate cu mai multe medalii de aur la saloanele internaţionale de inventică.
Implementarea proiectului s-a realizat gratuit pe patru ambulanţe ce aparţin Asociaţiei Salvital Hunedoara, care gestionează echipamentele şi dotările SMURD în judeţul Hunedoara, scopul principal urmărit fiind de a creşte puterea motorului maşinilor în cazul intervenţiilor de urgenţă.
"Proiectul este o provocare tehnică, deoarece ambulanţele SMURD au un alt regim de funcţionare, diferit de toate celelalte maşini. Prin implementarea acestor filtre motorul funcţionează mai bine, în sensul că, având un exces de putere, acesta nu mai trebuie turat foarte mult. Altfel spus, nu mai forţăm motorul", a declarat miercuri pentru AGERPRES inventatorul Corneliu Birtok Băneasă.
Preşedintele Asociaţiei Salvital SMURD Hunedoara, Andrei Mihuţ, a apreciat modul în care se comportă ambulanţele în trafic, în opinia sa maşinile trebuind să îndeplinească, în primul rând, condiţia de a ajunge cât mai repede la locul unei intervenţii.
În paralel cu monitorizarea performanţelor motorului, se urmăreşte o reducere a consumului de carburant pe ambulanţele în funcţiune, filtrele concepute de inginerul din Deva permiţând realizarea unor economii de până la 10% în condiţii de trafic normal.
"În primul rând, a crescut forţa motorului. În ceea ce priveşte consumul de carburant, suntem într-o fază de evaluare, deoarece filtrele au fost implementate pe maşini doar de câteva luni", a afirmat Andrei Mihuţ.
Datele finale privind eficienţa filtrelor vor fi disponibile peste o jumătate de an.
Proiectul realizat de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă va fi prezentat de acesta la viitoarea ediţie a Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii Pro Invent, ce va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 25-27 martie. Salonul este organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca sub egida Ministerului Educaţiei.
Sursa: AGERPRES