Spitalul Municipal se va extinde cu un nou corp de clădire, în care se vor putea muta mai multe clinici, care, în prezent îşi desfăşoară activitatea în alte imobile din oraş.
'Ne-am străduit să sprijinim şi activitatea Spitalului Municipal, ca şi a celorlalte unităţi medicale din subordinea noastră, pentru că am înţeles cât de mari sunt aceste nevoi (...) şi să punem în valoare potenţialul medical. Vom sprijini şi în continuare, cu tot ceea ce putem, atât cu spaţii, cât şi cu dotarea lor tehnică. Vom avea grijă ca personalul medical să simtă acest sprijin. (...).
Analizând împreună cu directorul spitalului, dr. Octavian Mazilu, ce posibilităţi am avea, am ajuns la concluzia că putem construi un nou corp de clădire aici, pe această platformă', a declarat luni primarul Nicolae Robu, la conferinţa de presă în care a fost prezentat bilanţul Spitalului Municipal.
Noua clădire va avea demisol, parter, două etaje şi unul retras.
În aceste spaţii se va putea muta Clinica ASCAR (care acum funcţionează într-un spaţiu închiriat), mai departe de spitalul-mamă, dar şi Clinica de Oncologie.
'Vom avea un UPU, ATI, Laborator şi va fi şi Clinica de Cardiologie. De asemenea, şi Clinica de Oncologie se va putea muta în noul corp', a adăugat Robu.
Clinica de Dermatologie va fi mutată în 2015 într-un spaţiu ce aparţine Primăriei şi care acum este în curs de reabilitare şi adaptare la nevoile specifice actului medical.
Sursa: AGERPRES