Secretarul de stat pentru cercetarea ştiinţifică în Ministerul Educaţiei Naţionale, Tudor Prisecaru a declarat că înfiinţarea Centrului internaţional de Cercetare Avansată "Danubius", va necesita o investiţie de 150 milioane euro, crearea acestei instituţii fiind importantă datorită propagării, în ultima perioadă, a unor maladii grave provenite din sudul globului.
'Centrul internaţional de Cercetare Avansată 'Danubius' va implica o investiţie totală de 150 de milioane de euro şi va constitui unul dintre huburile unde se vor recolta probe, care vor fi trimise apoi în centrele de specialitate din Europa, pentru crearea - cât mai rapidă - a unor antidoturi pentru maladiile infecţioase cele mai periculoase.
Includem aici şi Ebola, care, în ultimul interval de timp, a cunoscut o extindere îngrijorătoare', a afirmat Tudor Prisecaru, într-un seminar organizat cu prilejul 'Zilei Cercetătorului şi Proiectantului din România'.
Acesta a precizat că, prin contribuţia Agenţiei Spaţiale Române, ţara noastră a fost recent admisă drept cel de-al 12-lea stat fondator al Staţiei Spaţiale Internaţionale.
'Trebuie să remarc, totodată, că participarea Agenţiei Spaţiale Române la programele Agenţiei Spaţiale Europene este folositoare pentru statul român, gradul de returnare a contribuţiilor pe care România le plăteşte la nivel european fiind de 80-90%', a spus Prisecaru.
În ceea ce priveşte Programul Nucleu, referitor la finanţarea institutelor de cercetare, acesta a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2015.
'Prelungirea cu încă un an a Programului Nucleu va avea un impact sinergic pozitiv. Vom putea atrage, astfel, către institutele de cercetare tineri cercetători valoroşi. La nivel naţional, constatăm că a început deja să se înregistreze fenomenul reîntoarcerii tinerilor cercetători, fenomen momentan redus ca dimensiune, dar este totuşi un început', a subliniat oficialul din cadrul MEN.
Legat de problema salariilor restante, Tudor Prisecaru a spus că Ministerul Educaţiei Naţionale nu are încă o soluţie, o posibilă cale de rezolvare fiind cea adoptată deja de cadrele didactice, respectiv acţionarea în justiţie pentru recuperarea salariilor restante.
'Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România' a fost sărbătorită miercuri de Patronatul Român din Cercetare şi Proiectare, prin organizarea unui seminar la sediul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare (INMA).
Seminarul a avut tema 'Cercetarea, dezvoltarea şi inovarea - suport pentru dezvoltarea economică şi socială sustenabilă', fiind organizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare şi Proiectare din România.
Sursa: AGERPRES