Ministerul Sănătăţii are pregătite documentele şi banii pentru redeschiderea Spitalului Orăşenesc Săcele, care a fost închis la 1 aprilie 2011, a declarat ministrul instituţiei, Nicolae Bănicioiu.
"Am vrut să mă conving eu, personal, de situaţia lucrurilor de aici. Ce am văzut cred că este practic o mărturie a crimelor făcute de PDL. După ce timp de patru ani s-au investit sume în renovarea şi dotarea acestui spital, în 2011 s-a luat decizia de a-l închide, un lucru total greşit.
Suntem pregătiţi pentru a introduce spitalul în contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru un număr de 55 de paturi", a declarat Nicolae Bănicioiu, la Săcele.
El a adăugat că şi autorităţile locale şi judeţene ar trebui să facă eforturi mai serioase pentru ca spitalul să fie redeschis mai repede. Nu a precizat o dată exactă a redeschiderii spitalului, dar a spus că spitalul se va deschide cât mai repede posibil.
Primarul municipiului Săcele, Radu Nistor, a afirmat că este nevoie pentru redeschiderea spitalului de 400.000-500.000 de lei, bani necesari pentru dezinfecţii, zugrăveli şi verificarea aparaturii. De asemenea, el a susţinut că ar fi necesară suma de 200.000 de lei pe lună din bugetul local pentru plata utilităţilor, dar a precizat că, aşa cum s-a reuşit înainte de închidere asigurarea acestor sume de bani, aşa se va proceda şi după redeschiderea spitalului.
Nicolae Bănicioiu a spus că este bine că spitalul are aparatura necesară şi nu a fost furată sau transferată în alte unităţi sanitare, aşa cum s-a întâmplat în alte locuri, fiind nevoie doar de asigurarea personalului, dar a spus că are asigurări de la Direcţia de Sănătate Publică că acest lucru se poate realiza.
Municipiul Săcele are peste 38.000 de locuitori.
Ministrul Sănătăţii vizitează vineri spitalele din Săcele şi Codlea, Spitalul de Copii, Spitalul de Neurologie şi Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Braşov.
Sursa: AGERPRES