A fost înfiinţat la Cluj primul centru de cercetare din România în domeniul obstetricii-ginecologiei, printr-o investiţie de 11 milioane de euro, din fonduri europene.
Proiectul, denumit "Centru de studii avansate, fundamentale şi clinico-imagistice pentru corelarea pe termen lung a parametrilor de dezvoltare intrauterină cu statusul neuro-psiho-motor, pe parcursul dezvoltării până la vârsta adultă, IMOGEN", s-a derulat pe parcursul a trei ani, iar beneficiar este Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.
Directorul proiectului IMOGEN, prof. dr. Florin Stamatian, a declarat, cu ocazia inaugurării centrului, că proiectul s-a concretizat prin efortul comun al unora dintre cele mai importante cadre medicale din Cluj, nominalizându-i pe prof. dr. Dafin Mureşanu, prof. dr. Grigore Băciuţ, prof. dr. Silviu Sfrângeu şi cercetător dr. Cecila Roman.
"IMOGEN îşi propune să dezvolte un model pentru relansarea cercetării medicale în România, respectiv să devină un centru multifuncţional interdisciplinar, cu dotări competitive şi cu personal de specialitate adecvat pentru dezvoltarea unor domenii/subdomenii de interes în cercetarea contemporană", a menţionat prof. dr. Florin Stamatian.
În cadrul centrului IMOGEN vor fi dezvoltate patru arii de cercetare, respectiv imagistică medicală, obstetrică-ginecologie, oro-maxilo-facială şi neurologie.
Centrul va avea circa 50 de angajaţi, dintre care nouă vor fi cercetători.
La inaugurare au fost prezenţi preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, prof. dr. Irinel Popescu, prefectul Gheorghe Vuşcan, primarul Emil Boc, vicepreşedintele CJ Cluj cu atribuţii de preşedinte, Vakar Istvan.
Sursa: AGERPRES