Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Drobeta Turnu Severin, dr. Cristian Jianu, a declarat că instituţia se confruntă cu probleme serioase în ceea ce priveşte asigurarea finanţării actului medical.
Potrivit sursei citate, suma de 6.352.000 de lei alocată de Guvern pentru achitarea arieratelor este insuficientă pentru desfăşurarea în condiţii decente şi eficiente a activităţilor de diagnosticare, tratament şi investigaţii clinice.
"Aproximativ 6,1 milioane lei din banii primiţi reprezintă debite la bugetul de stat şi la alte entităţi medicale, acestea din urmă prestând în special servicii de laborator la preţuri supraevaluate, chiar şi peste valorile celor practicate în alte ţări cu tradiţie din Europa. Astfel a ajuns SJU din Drobeta Turnu Severin în marasm financiar", a afirmat dr. Jianu.
El a mai arătat că datoriile SJU din Drobeta Turnu Severin, făcute până în anul 2012 de către o administraţie care nu a ştiut cum să gestioneze banul public, se ridică la 12,8 milioane de lei.
"Din cauza lipsei de resurse financiare în 2014 am avut de trei ori conturile blocate de Trezoreria Mehedinţi. Toate acestea se datorează subfinanţării activităţii medicale şi unor contracte de prestări servicii externizate pentru care s-au plătit nejustificat sume uriaşe", a spus Jianu.
Acesta a explicat că introducerea în sistemul spitalicesc mehedinţean a unor softuri la preţuri triple şi efectuarea analizelor medicale pentru bolnavii internaţi "au generat SJU din Drobeta Turnu Severin pagube de milioane de lei", situaţie care face ca fondurile primite de la bugetul de stat "să nu aibă, deocamdată, un impact pozitiv asupra calităţii actului medical" şi nici să permită "aducerea la standarde europene a infrastructurii spitaliceşti".
Sursa: AGERPRES