Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, dr. Demeter Ferenc, a declarat că deficitul de medici este în scădere, după ce tineri specialişti au început din nou să se îndrepte către această unitate sanitară.
De asemenea, a declarat pentru AGERPRES că mai există deficit, dar nu atât de mare ca în anii precedenţi. 'Au venit şi rezidenţi pe post, au venit şi medici specialişti, iar balanţa este, categoric, una pozitivă.
Procentul medicilor din numărul total al angajaţilor este de 10%, ceea ce este un raport bun, care se va îmbunătăţi simţitor în lunile următoare', a declarat dr. Demeter Ferenc.
Acesta a precizat că în luna ianuarie 2015 vor veni la Spitalul Judeţean de Urgenţă şase medici, pentru secţiile cardiologie şi urgenţă, unde este cel mai mare deficit. Potrivit dr. Demeter, mai există nevoie de medici specialişti şi la secţiile infecţioase, neurologie sau obstetrică-ginecologie.
Interesul tinerilor specialişti este legat, în opinia managerului spitalului, de facilităţile oferite, de dorinţa unora dintre ei de a se reîntoarce acasă, dar şi de faptul că există condiţii bune de muncă. 'Facilităţile au o pondere însemnată în luarea deciziei, la care se adaugă şi faptul că unii dintre tinerii medici sunt din zonă şi vor să se întoarcă acasă, dar există şi dotări şi condiţii bune de lucru. Este vorba de o motivaţie plurifactorială', a declarat dr. Demeter Ferenc.
În ultimii ani, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc a trecut printr-un proces de reabilitare şi de dotare cu aparatură, iar Consiliul Judeţean a construit 12 locuinţe de serviciu pentru medici, existând şi posibilitatea alocării de fonduri pentru plata chiriei medicilor, în încercarea de a-i atrage pe aceştia către unitatea din Miercurea Ciuc.
Sursa: AGERPRES