Luni, 22 septembrie, autorităţile primăriei localităţii Floreşti, judeţul Cluj, au semnat actele pentru înfiinţarea unui punct SMURD în comună.
Floreşti, situat la marginea municipiului Cluj-Napoca, este, potrivit datelor de la ultimul recensământ, cea mai mare comună din România. Comuna are o populaţie de aproximativ 28.000 de locuitori.
Potrivit unui comunicat de presă transmis luni AGERPRES, în vara acestui an a fost organizată licitaţia pentru construirea punctului SMURD, la care au participat două firme, ambele din Cluj-Napoca.
Câştigătoare a fost desemnată oferta celor de la Canion Impex, cu suma de 1.195.052 lei fără TVA.
"Obiectivul este unul de importanţă deosebită pentru locuitorii Floreştiului. În primul rând aceştia nu vor mai fi nevoiţi să aştepte sosirea din Cluj-Napoca a unor echipaje de urgenţă, în caz de incendiu sau probleme de sănătate ori alte aspecte urgente. După finalizarea obiectivului, am discutat deja cu reprezentanţii ISU, Remiza PSI va fi preluată de ISU Cluj şi transformată într-un Punct SMURD. Acesta este un nou pas spre asigurarea unor condiţii cel puţin decente de trai floreştenilor. De asemenea, avem şi alte proiecte demarate, pe care le vom anunţa zilele viitoare. M-am luptat pentru ca din bugetul record pe acest an, 81,2 milioane lei, o mare parte, 55 milioane lei, să meargă la Investiţii. Iar acum rodul acestor eforturi începe să se vadă", a spus primarul comunei Floreşti, Horia Şulea.
Remiza P.S.I. - Punct SMURD urmează a fi realizată pe strada Eroilor, pe partea dreaptă sens de mers spre ANL, în imediata apropiere a chioşcului de bilete CTP.
Termenul de execuţie este de 12 luni de la data semnării contractului. În ceea ce priveşte datele tehnice, regimul de înălţime al construcţiei este P+1, iar suprafaţa desfăşurată utilă totală este de 458 mp.
Sursa: AGERPRES