Un nou medicament împotriva melanomului, care "stimulează sistemul imunitar", a fost aprobat de Administraţia Medicamentelor şi Alimentelor (FDA) din SUA, experţii în cancerul de piele fiind pozitivi în această privinţă.
Noul tratament împotriva acestui tip de cancer este rezultatul unei cercetări conduse de profesorul Antoni Ribas, unul din principalii specialişti ai Şcolii de Medicină David Geffen, din cadul Universităţii California din Los Angeles (UCLA), centrul care a desfăşurat studiul.
"Medicamentul a fost aprobat în mod accelerat pentru că are efecte benefice asupra pacienţilor cu melanom, care este un tip de cancer de piele cu efecte durabile", declarat EFE, Antoni Ribas, cercetător de origine spaniolă la UCLA.
Comercializarea medicamentului Pembrolizumab a fost aprobată la 4 septembrie de FDA, care l-a calificat drept o "terapie de avangardă" şi care va fi produs de concernul farmaceutică Merck, sub numele de Keytruda.
În fruntea unei echipe de 26 de medici, dintre care 6 de origine hispanică, Ribas a început la sfârşitul anului 2011 testele de imunoterapie intravenoasă, având la bază noul medicament identificat inţial ca MK-3475. Testele realizate pe un eşantion de 600 de voluntari au relevat că o treime dintre pacienţii cu cancer la plămâni, ficat, sau oase, au înregistrat un regres al bolii şi cu timpul starea lor s-a îmbunătăţit.
Tom Stutz, în vârstă de 74 de ani şi unul din cei 600 de voluntari care a participat la studiu, a fost diagnosticat în 2011 cu un melanom localizat iniţial pe spate, care s-a extins apoi la ficat şi plămânii. După administrarea MK-3475, starea lui s-a îmbunătăţit, în proporţie de 90 la sută, cu tratamente de trei ori pe săptămână.
Sursa: AGERPRES