Primarul staţiunii Covasna, Thiesz Janos, a declarat că primăria staţiunii a câştigat un milion de lei din fonduri europene, bani destinaţi creşterii activităţii din zonă şi a numărului de turişti, prin promovarea turismului balnear şi a resurselor naturale ale staţiunii.
De asemenea, a mai declarat că infrastructura localităţii s-a modernizat în ultimii ani, iar posibilităţile de agrement şi de petrecere a timpului liber s-au diversificat, dar, în ciuda acestui fapt, Covasna continuă să atragă preponderent pensionari care vin aici pentru tratarea afecţiunilor cardio-vasculare şi bolilor asociate.
Thiesz Janos a menţionat că unul dintre obiectivele acestui proiect este de a stârni şi interesul tinerilor şi al persoanelor active, care pot găsi la Covasna o oază de relaxare.
Medicul Nicolae Enea, consilier local, a declarat că atuurile Covasnei sunt bogăţia şi varietatea factorilor terapeutici naturali, respectiv apele minerale, mofetele şi aerul puternic ionizat, şi crede că promovarea efectelor acestora pe plan naţional şi internaţional va creşte atractivitatea staţiunii.
'Un domn din Israel îmi spunea, odată, că dacă ar avea o fântână cu apă minerală în scurt timp ar deveni multimiliardar (...) Noi nu ştim încă să profităm destul de bine de pe urma generozităţii acestor factori naturali', a declarat Nicolae Enea.
Potrivit acestuia, numărul turiştilor a scăzut semnificativ în ultimii 20 de ani, printre motive numărându-se veniturile scăzute ale cetăţenilor, dar şi lipsa unui marketing eficient.
'La ora actuală, 80% dintre turişti sunt de vârsta a treia pentru că hotelierii se bazează pe biletele subvenţionate de Casa de pensii', a mai spus dr. Nicolae Enea, potrivit căruia factorii naturali de la Covasna sunt indicaţi pentru toate categoriile de vârstă.
Pentru promovarea staţiunii a fost realizat un album fotografic, site-ul Statiunea Covasna, o hartă turistică şi mai multe pliante şi cataloage care prezintă atât factorii terapeutici, cât şi atracţiile turistice şi posibilităţile de petrecere a timpului liber. De asemenea, în cadrul proiectului vor fi susţinute trei conferinţe de specialitate în domeniul turismului balnear, la care vor fi invitaţi specialişti din ţară. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5 'Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului'.
Iniţiatorii proiectului prognozează că dezvoltarea sectorului turistic va contribui semnificativ la creşterea economică a oraşului şi la crearea de noi locuri de muncă.
Covasna este atestată documentar din anul 1548, dar activitatea balneară a început în jurul anului 1880. În staţiune sunt peste 1.000 de izvoare minerale cu diferite concentraţii şi variate compoziţii, recomandate pentru afecţiuni cardiovasculare (infarct miocardic, arteriopatii, cardiopatii cronice ischemice, hipertensiune arterială, valvulopatii, sechele postaccidente vasculare cerebrale, boli cronice ale venelor), boli dermatologice, boli ale tubului digestive, boli endocrine, ginecologice, ale aparatului locomotor, boli de nutriţie, ale sistemului nervos central şi periferic şi afecţiuni asociate procesului de îmbătrânire.
Tratamentul de la Covasna se bazează şi pe mofete (emanaţii uscate de gaze naturale postvulcanice) care au un puternic efect vasodilatator. Concentraţia de bioxid de carbon a gazului mofetic de la Covasna este cuprinsă între 95 şi 99%, iar, după spusele specialiştilor, combinaţia cu radon măreşte durata efectelor terapeutice timp de câteva luni.
Cei care au făcut tratament cu mofeta spun că au simţit cum se încălzesc şi 'iau foc', pentru că acest gaz creşte fluxul sanguin din tegumente şi muşchi şi dilată vasele de sânge. De obicei, efectele se văd după 14 zile de tratament, afecţiunile cardiovasculare ameliorându-se simţitor.
Potrivit statisticilor, bolile cardiovasculare şi ale sistemului circulator fac anual milioane de victime în întreaga lume, în special în rândul bărbaţilor, iar în România sunt principala cauză de deces.
Sursa: AGERPRES