Potrivit unui studiu franco-canadian, folosirea pe termen lung a unor somnifere sau medicamente împotriva anxietăţii din familia benzodiazepinelor (tranchilizante minore) poate creşte semnificativ riscul de a dezvolta maladia Alzheimer.
Timp de şase ani, cercetătorii au studiat 1.796 de cazuri de Alzheimer dintr-un program de asigurare medicală canadian pe care le-au comparat cu aproximativ 7.000 de persoane având o stare bună de sănătate.
În studiul publicat de British Medical Journal, se arată că administrarea timp de peste trei luni a benzodiazepinelor se asociază unui risc crescut de Alzheimer putând ajunge la 51 la sută.
Asocierea a fost legată mai ales de durata expunerii şi a fost mai importantă în cazul utilizării benzodiazepinelor având o durată lungă de acţiune.
Autorii studiului, printre care se numără cercetători de la INSERM şi de la Universitatea din Montreal au subliniat că rezultatele "consolidează suspiciunea unei legături directe posibile" între benzodiazepină şi boala Alzheimer, chiar dacă această legătură nu a fost încă confirmată.
Potrivit lor, benzodiazepinele constituie "instrumente incontestabil valoroase pentru tratarea tulburărilor de anxietate şi de insomnie temporară", însă adaugă că tratamentele ar trebui să fie de scurtă durată şi "să nu depăşească trei luni".
Rezultatele studiului sunt în concordanţă cu avertizările emise de autorităţile sanitare din mai multe ţări împotriva folosirii benzodiazepinelor, în special la vârstnici, datorită efectelor secundare de ordin cognitiv.
Este şi cazul Franţei, unde agenţia medicamentului ANSM a criticat în ianuarie durata prea mare a tratamentelor, în cazul unor pacienţi care au luat aceste medicamente timp de mai mulţi ani, în ciuda riscurilor neuropsihiatrice sau de dependenţă.
Potrivit ANSM, 11,5 milioane de francezi s-au tratat, în 2012, cel puţin o dată cu benzodiazepină, dintre care 7 milioane de persoane pentru anxietate şi 4,2 milioane de persoane pentru tulburări de somn, mai notează AFP.
Pentru a limita utilizarea de somnifere din familia benzodiazepinelor, Înalta Autoritate pentru Sănătate (HAS) din Franţa a preconizat din iulie o scădere a compensării lor, de la 65% la 15%.
Sursa: AGERPRES