Luni, a avut loc, în premieră, la Spitalul "Marie Curie", implantarea bilaterală cu noul implant "Cochlear Nucleus Profile Series' la un copil de trei ani şi şapte luni.
Potrivit şefului Clinicii ORL a spitalului, Dan Cristian Gheorghe, operaţia, care a durat cinci ore şi jumătate, a fost un succes.
"Operaţia a decurs foarte bine. Implantul a fost poziţionat corect. Pacientul este foarte bine. Timp de şapte zile vom administra antibiotic şi va fi pansat de două ori până la externare. Vom aştepta o lună pentru a se cicatriza ţesutul. Acest copil va învăţa să audă. La început ne-am mişcat puţin mai încet", a spus Dan Cristian Gheorghe.
Potrivit acestuia, copiii sunt supuşi intervenţiei de implantare în ordinea venirii. Medicul a subliniat fiabilitatea noului tip de implant folosit luni.
"Implantul este unul foarte subţire. El nu mai trebuie schimbat. Posibilitatea de a folosi un implant aşa de subţire mă ajută şi pe mine, ca chirurg, reducând zona frezată în os pentru a crea patul implantului. Acest lucru este esenţial la copilul mic. Totodată, un astfel de implant aproape nu se mai simte sub piele, când îl palpăm şi nu deformează inestetic regiunea", a precizat medicul chirurg orelist.
La rândul său, medicul primar ORL competenţe audiologie Alexandra Neagu a spus că pe lista de aşteptare a spitalului se află 48 de copii pentru a primi implanturi cohleare, însă numărul de implanturi pe care spitalul îl are la dispoziţie este pentru 17 copii.
"Recuperarea va fi intensă şi dificilă. Ar fi fost mai uşoară dacă se intervenea până la doi ani. Procesorul extern va fi montat peste o lună. Patrick are un an de când a fost pus pe lista de aşteptare", a afirmat medicul.
Potrivit acesteia, şedinţele de logopedie în cazul copilului operat luni vor avea o durată de mai mulţi ani.
Mama copilului, Camelia Stănculeanu, a afirmat că şi-a dat seama că cel mic nu aude când acesta avea un an şi jumătate.
"La un an şi jumătate ne-a dat seama că nu aude. Am fost la neurolog, care a spus că nu are nicio problemă, am fost la logoped, unde am făcut şedinţe. Totuşi, când îl strigam nu era atent. Nu era atent la noi niciodată, deşi făceam zgomote. Am decis să vin la Marie Curie, la dr. Alexandra Neagu, audiolog, i-a făcut testul şi atunci ne-a dat o veste îngrozitoare, precum că Patrick nu aude, are hipoacuzie bilaterală profundă. Singura soluţie să audă şi să vorbească ar fi protezele auditive, care trebuia să fie purtate timp de şase luni pentru a vedea cum reacţionează. Au trecut şase luni iar Patrick nu a făcut niciun progres. A rămas la aceeaşi etapă. Dr. Neagu ne-a spus că ultima şansă ar fi acest transplant cohlear. Implantul a costat 25.000 de euro. Statul oferă un singur implant gratuit iar părinţii trebuie să-l cumpere pe cel de-al doilea. Deci 50.000 de euro în total. Am reuşit să strângem cei 25.000 de euro datorită Fundaţiei Mereu Aproape", a afirmat Camelia Stănculeanu.
Dispozitivul cu electrod Contour Advanced vine în completarea portofoliului de implanturi Nucleus realizat de firma Cochlear, noutatea sa constând mai ales în dimensiunile reduse, de doar 3,9 mm grosime. Astfel, implantul Nucleus Profile Series este cel mai subţire implant din lume şi, din această lună, este şi la dispoziţia pacienţilor din România.
Sursa: AGERPRES