Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Tiberiu Tătaru, a anunţat că instituţia va scoate la concurs mai multe posturi de medici, asistenţi medicali şi infirmieri, în prezent, unitatea fiind deficitară din punct de vedere al resurselor umane.
Potrivit sursei citate, vor mai fi scoase la concurs şi patru posturi de bucătar şi electrician, cele mai multe fiind cele de asistent medical, în număr de 15.
Unitatea medicală va intra, anul viitor, în procesul de acreditare, iar unul dintre cei mai importanţi paşi îl reprezintă completarea deficitului de personal.
"Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu se află într-un impas în ceea ce priveşte resursa umană, astfel încât împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj am reuşit deblocarea şi finanţarea mai multor posturi, printre care un număr de 11 posturi de medic specialist, un număr de două posturi de bucătar, două posturi de electrician, în jur de 15 posturi de asistent medical şi undeva la 6 sau 7 posturi de infirmier. Acest lucru într-o primă fază reprezintă o gură de oxigen pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, pentru că ne confruntăm cu un deficit de personal pe toate categoriile şi încercăm astfel să îl acoperim în mare parte. În perioada următoare încercăm să deblocăm şi alte posturi care sunt strict necesare pentru activitatea medicală şi toate aceste lucruri le facem pentru a respecta cât mai mult criteriile care ne sunt impuse de Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor pentru procesul de acreditare pe care îl vom începe şi noi anul viitor", a afirmat Tiberiu Tătaru.
Cel mai mare necesar de medici este la Secţia Neurologie, unde au fost scoase la concurs două posturi, trei candidaţi înscriindu-se până acum pentru acestea.
"Două din posturile de medic s-au ocupat deja săptămâna trecută, săptămâna aceasta, joi şi vineri, se mai susţin încă două concursuri pentru două posturi de medic, luni încă un concurs pentru alt post de medic, iar în perioada 24-29 septembrie se vor susţine toate concursurile pentru ocuparea celorlalte posturi de asistent şi infirmier. La Secţia Neurologie am scos la concurs două posturi şi avem trei candidaţi, acolo am considerat că necesarul de medici este cel mai mare, de aceea am şi scos două posturi. Pe celelalte secţii am considerat necesar că deocamdată e suficient să scoatem la concurs un singur post. Din punctul meu de vedere, resursa umană reprezintă unul din lucrurile cele mai importante prin care un spital poate progresa şi poate să presteze un act medical de calitate, iar din resursa umană categoric că pe primul loc se situează medicii", a mai spus Tiberiu Tătaru.
Sursa: AGERPRES