Peste 5600 de absolvenţi ai Facultăţilor de Medicină şi Farmacie din ţară s-au înscris la concursul de rezidenţiat 2005. 3347 dintre ei au optat pentru specialităţile medicale, 1399 pentru cele chirurgicale, iar 150 pentru medicina de laborator. Un număr de 537 dintre licenţiaţii din medicină s-au înscris pentru medicina de familie.
Alţi 48 de absolvenţi s-au înscris la farmacie şi 213 speră să ocupe unul dintre locurile scoase la concurs pentru medicina dentară.Cei 5694 de candidaţi înscrisi vor concura pe 2180 locuri scoase la concurs de către universităţile de medicină şi farmacie din ţară. Anul acesta se înregistrează o scădere cu aproximativ 400 de persoane a numărului de candidaţi la acest examen.
Pregătirile pentru concursul de Rezidenţiat au intrat în linie dreaptă.
Anul acesta Ministerul Sănătăţii va organiza concursul în data de 20 noiembrie.
Concursul se va desfăşura în 4 centre universitare, după cum urmează:
-Centrul universitar Bucureşti – grupa specialitatilor chirurgicale si grupa medicina dentara
-Centrul universitar
-Centrul universitar
-Centrul universitar Târgu Mureş – grupa farmacie.
În premiera, anul acesta, absolvenţii 2005 ai facultăţii de medicină care iau punctaj de promovare la grupele chirurgicale, medicale şi laborator, la cerere, vor fi confirmaţi rezidenţi în specialitatea medicină de familie. Caietele de concurs vor avea un număr de 200 întrebări pentru fiecare profil şi grupa de specialităţi. De asemenea, tot ca noutate, toate întrebările de concurs vor fi elaborate de comisiile de specialişti la prima vedere şi vor fi diferite de cele publicate deja.(Comunicat de presă, MS)